Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
În urmă cu un an, Adda a ajuns la urgență, în urma unei reacții alergice grave. Vedeta avea edem la nivelul gâtului, astfel că îi era dificil să respire. Mai mult, pe corpul acesteia apăruse o urticarie atipică, despre care avea să afle că poartă denumirea de Dermografism. După luni de zile de investigații, medicii i-au pus diagnosticul de intoleranță la Histamină și vedeta a început să urmeze un tratament dificil și un regim alimentar extrem de restrictiv. În luna februarie, artista a anunţat că a fost diagnosticată greşit. Artista suferă de Borelioză (Lyme) și Bartonella, două afecțiuni extrem de periculoase, care îi pot pune viața în pericol.
Ulterior, artista a fost supusă unui tratament. Din fericire, se pare că prima fază a tratamentului administrat a dat roade, iar Adda a împătășit vestea cu fanii săi pe rețelele de socializare.
„Trăiesc o perioadă cel puțin interesantă. M-a schimbat radical, din toate punctele de vedere. Nu mai știu cine e fata de dinainte de Octombrie 2020. Dar cred că, totuși, cea de acum îmi place mai mult. Am trecut de prima fază a tratamentului și azi am primit o veste bună. FUNCTIONEAZAAAAA! Simptomele s-au redus 70%. Borelia și Bartonella nu mai sunt detectabile în sânge. Sunt încă în celule dar urmează 18 luni de injecții și vor dispărea și de acolo. Vreau să fac niște mulțumiri. Mulțumesc Dr Rareș Simu, om frumos. Singurul și PRIMUL care mi-a spus că nu-s nebună și să mă testez de Lyme. Singurul care mi-a spus că toate diagnosticele anterioare au fost false. A stat câteva seri la rând cu mine în telefon și m-a liniștit pentru că eram extrem de speriată după ce am ieșit pozitiv.
Artista a ținut să le mulțumească celor care au fost alături de ea în lupta cu boala care a pus-o la pământ.
Mulțumesc Diana Munteanu pentru toate telefoanele și agitația din zilele în care aveam mare nevoie. Mulțumesc Elena Gheorghe pentru că mi-ai amintit câtă putere e în interiorul meu în zilele în care nu puteam să accept diagnosticul. Mulțumesc Codin Maticiuc pentru implicare la secundă. MULȚUMESC Dr Bogdan Cristian Ion, om minunat pentru că mă tratezi corect și îmi dai încredere că va fi bine. MULȚUMESC Dr Ana Maria Dinu că ești aici mereu, la orice ora din zi și îmi răspunzi la toate întrebările, unele venite de pe alte planete. Mulțumesc Camelia Pop cel mai tare nutriționist din galaxie, om bun și prietenă, pentru că m-ai ținut în viață datorită alimentației atunci când medicii făceau ping pong cu mine. ÎȚi DATOREZ un an jumătate din viață. Mulțumesc Alina, pentru că mă întrebi aproape zilnic cum mă simt și îmi explici pas cu pas la ce să mă aștept în lupta asta. Mulțumesc Simina că m-ai scos din casă și am ras că proastele ore întregi. Mulțumesc familiei pentru grijă, iubire, răsfăț. Mulțumesc prietenilor care au rămas dezinteresat pentru omul Ada, atunci când Adda a căzut în hău și nu se mai ridică. Mulțumesc, Doamne Doamne că m-ai căutat și m-ai găsit, când eu am uitat să vorbesc cu Ține. Mulțumesc, dragă muzică pentru că îmi hrănești sufletul! Alexutu meu și Cătălin…voi sunteți PUTEREA MEA! Fără voi… nu ar mai fi nimic! Urmează 18 luni de injecții, 80 la număr. Îmi pregătesc bucă și psihicu’”, a scris Adda pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adda boala lyme
Mi-Th Influencer, emisiunea...