22 iulie-23 august: sezonul LEULUI! Previziuni pentru fiecare Zodie/ Ascendent. „Extravaganță, strălucire, încredere și liber la distracție”. VIDEO
Data publicării:
Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, vine cu vești pentru toate zodiile în sezonul Leului. Este un sezon al bucuriei, al distracțiilor, dar și al încrederii în forțele proprii. Energia Leului va fi resimțită și datorită faptului că Mercur este și el în semnul acesta al extravaganței și ne face să comunicăm cum n-am fi îndrăznit altfel să o facem. Totodată, sezonul Leului va include și o Lună Nouă în Leu, un eveniment astrologic extrem de favorabil, cu bucurie și noroc pentru toate zodiile. Iată care sunt previziunile pentru zodii în sezonul Leului. 

Iată că sezonul Racului își închide bagajele și lasă loc strălucirii Leului să intre în scenă. Timp de o lună, între 22 iulie și 23 august, ne vom simți „luminați” de energia Leului guvernat de Soare. Soarele se simte cel mai bine în Leu, este foarte puternic și vizibil în acest semn zodiacal și îi place extravaganța, strălucirea, îi place să fie văzut de toți. Așadar, s-ar putea să căutăm destul de multă atenție și să avem tendința de a fi cam aroganți. 

Soarele beneficiază de trigonul cu Jupiter, ceea ce ne face expansivi și încrezători, dar și de o conjuncție cu Ceres, ceea ce înseamnă că s-ar putea să fim mai preocupați decât e cazul. 

Iată ce anume le aduce intrarea Soarelui în Leu zodiilor!

Zodiile de FOC vor beneficia din plin de energia Leului, mai ales că este un semn de foc, deci se vor simți destul de confortabil. Berbecii trebuie să se gândească la pasiunile lor, la ce anume le face plăcere, la bucurii. Leii trebuie să se asigure că trăiesc în prezent și că apreciază clipa de acum la adevărata sa valoare. Săgetătorii vor fi îndreptați în direcția care le place cel mai mult: cea a călătoriilor spirituale care îi plasează mereu pe treptele evoluției și ale cunoașterii. 

Berbec/ Ascendent în Berbec

Soarele va tranzita casa a 5-a, casa iubirii, a copiilor, a exprimării de sine, ceea ce înseamnă că relația cu copiii s-ar putea să fie una plină de griji din cauza conjuncției cu Ceres. Este posibil ca voi să fi neglijat relația în care sunteți cu voi înșivă.

Leu/ Ascendent în Leu

Soarele e în semnul vostru, e bucuria maximă. E posibil ca din această cauză să deveniți ceva mai egoiști decât de obicei deoarece Soarele intră în cea mai mare și mai frumoasă „cameră” a voastră. Vreți să rămâneți acolo și să fiți lăsați să vă exprimați liber. 

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Vouă vă place să vă plimbați cel mai mult, iar sezonul Leului vine exact în ton cu dorințele și plăcerile voastre. Vi se aliniază energia interioară în direcția a ceea ce iubiți cel mai mult: studiile, călătoriile, nevoia de spiritualitate.

Citește continuarea pe astrosens.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: horoscop  zodii 


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii

Serialul Clanul de pe Pro TV

Surpriză de proporții pentru fanii serialului „Clanul”. Actorii vor putea fi văzuți în „Groapa”. Bebe Măcelaru: „Te omor, Vlahule! Îți iau suflu acum, pe loc!”




pixel