28 iulie, zi DECISIVĂ pentru toate zodiile. Schimbările pe care le aduce retrogradarea lui Jupiter
În mai puțin de două săptămâni, Jupiter își va începe retrogradarea în semnul Berbecului. Vom fi nevoiți să ne reamintim ce s-a întâmplat în viața noastră începând cu 11 mai. 

Cu siguranță, au fost și lucruri bine. Ei, acelora va fi nevoie să le oferim atenție pentru că, dacă nu o vom face de bună voie, după 28 iulie vom fi obligați. Jupiter este considerat Marele Benefic, dar este și planeta careia îi place să facă dreptate. Să îți arate unde ai greșit, unde ai ales scurtăturile când de fapt trebuiau alese căile corecte și sigure. 

Chiar dacă va retrograda, ne va mai da încă o șansă până pe 28 octombrie, când se va întoarce în Pești, pentru a corecta și pentru a evolua. 

Adică, oportunități vor fi și pe durata retrogradării, dar de data aceasta nu vom mai putea sări niciun pas.  

Vă invit pe toți să folosiți zilele până pe 28 iulie să vă puneți ordine în viață. 

Berbec/ Ascendent în Berbec

Pentru tine Jupiter a venit ca o gură de aer proaspăt. Oamenii au fost mai generoși cu tine. Poate te-ai apucat de o activitate sportivă. După 11 mai, ți-au fost amplificate atât calitățile, dar și defectele. Și a trebuit să ți le accepți. După 28 iulie, poți relua unele proiecte la care ții sau poți începe unele mai îndrăznețe. 

Taur/ Ascendent în Taur

Jupiter și-a dorit să începi să te preocupi de sănătatea fizică și emoțională. Crizele apărute după 11 mai se vor transforma în mari oportunități. Îți vei da seama de acest aspect mai ales după 28 iulie. Deocamdată, îți recomand să nu ții cu dinții de nimic. În continuare, cuvintele cheie sunt: vindecare, eliberare, revelații, iar ele vin strâns legate de tot ce înseamnă toxic. 

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Prietenia are un alt sens pentru voi. După 11 mai, ați avut mai mult curaj și v-ați aventurat. Ați participat la evenimente, nunți, botezuri, ați cunoscut alți oameni. A fost cazul să vă implicați în proiecte care să vă bucure. Trebuie să vă gândiți la următorul pas din punct de vedere profesional. Dar și la ce oameni vă vor acompania. 

Citește continuarea pe atrosens.ro

 

Data: 17 iul 2022, 22:50
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului:   2022  28 iulie  horoscop  Jupiter  zodii 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursa foto: Gabriela Cristea, Facebook

Gabriela Cristea, rețetă inedită de sarmele: „Acesta este secretul.” Trucul prin care previne arsurile digestive

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

„Regele moare” cu Victor Rebengiuc, un spectacol excepţional, în premieră la TVR

Victor Rebengiuc, despre spectacolul „Regele moare”: „Mă pregătesc exact pentru ce se pregăteşte şi eroul pe care îl joc eu: despărţirea de lumea asta”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, dietă drastică după ce s-a îngrășat în vacanță. Salata pe care actrița o consumă întreaga zi: „Trebuie să încap în costumele de scenă”

Sursa foto: unsplash, autor Viva Luna Studios

Horoscop TAROT pentru săptămâna 2 - 8 octombrie 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal



HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale,...

HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...

Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...