Zodiile și umorul. Topul celor mai amuzante semne zodiacale
Data actualizării:
Data publicării:
A avea simțul umorului este foarte rar. Ori îl ai, ori nu-l ai. A fi amuzant nu face parte din personalitatea tuturor. Pentru a ști cine sunt cu adevărat amuzanți și te pot face să râzi ușor, iată 5 semne zodiacale. Află dacă tu dacă faci parte din această categorie.

Gemeni

Gemenii sunt cunoscuți ca animatori datorită simțului lor de umor deosebit. Chiar dacă se află în mijlocul unei conversații încordate, ei sunt obligați să îi facă pe oameni să râdă cu niște dialoguri. Uneori nici măcar nu-și dau seama de acest lucru. Ei chiar sunt confuzi cu privire la motivul pentru care oamenii din jurul lor râd chiar și atunci când spun cele mai simple lucruri.

Leu

Cei din Leu știu cum să îi facă pe cei din jur să râdă. Acesta este unul dintre modurile prin care atrag și ei toată atenția. Sunt și mari comedianți de stand up, dacă își pun mintea la contribuție și o iau în serios.

Fecioară

Fecioarele au o mulțime de lucruri ingenioase de spus în momentele la care ne așteptăm mai puțin. Fac glume inteligente și uneori ne face să ne invidiem cum se descurcă cu cuvintele. Nu au acel simț al umorului evident, dar știu când să spună ce și cum să remarce inteligent, la momentul potrivit, către persoana potrivită, Momentul lor este potrivit! Și, în mod amuzant, nu le pasă de coeficientul lor de amuzament.

Segetător

Segeătorii pot sparge atmosfera tensionată. Există momente stânjenitoare în care toți se gândesc, dar nu o spun cu voce tare, iar apoi apare un segetătorl care o face și toată lumea cedează. Segetătorii nu au filtru. Uneori nu știu nici ei când să tacă. 

Berbec

Berbecul poate avea un simț al umorului ușor. Ei fac glume și pe seama unor otișuri, dar se asigură că nu rănesc sentimente. Se folosesc de glume pentru a lega legături cu coechipierii, prietenii etc. Le place să facă fețe amuzante, să mimeze plimbări prostești etc.

Top 5 cele mai vulnerabile și slabe semne zodiacale

Berbec

Uneori nu știu cum să își gestioneze emoțiile. Deoarece sunt foarte impulsivi cu deciziile și acțiunile lor, nu știu cum să acționeze atunci când trebuie să se confrunte cu situații complicate. Deciziile pe care le iau, îi fac să pară foarte slabi.

Rac 

Sunt extrem de sensibili și blânzi când vine vorba de dragoste și de alte emoții puternice. Pot fi foarte vulnerabili atunci când vine vorba de a-și exprima sentimentele față de cei pe care îi iubesc. Dacă cineva le vorbește pe un ton sever, cei din Rac ar putea ceda cu ușurință.

Fecioară

Ei sunt cel mai puțin probabil să fie slabi, dar, în realitate, sunt foarte vulnerabili. Se asigură că par puternici, dar în interior, încearcă doar să își croiască o viață de succes. Se simt foarte răniți atunci când cineva spune lucruri urâte despre ei, dar fac tot posibilul să nu o arate.

Scorpion

Le este foarte frică să își lase emoțiile în aer liber, de teama judecății din partea celorlalți. Scorpionii prezintă o imagine foarte puternică despre ei înșiși, dar, în secret, se simt foarte vulnerabili și le este frică să se confrunte cu emoții intense.

Pești

Adesea sunt considerate a fi cele mai slabe dintre toate semnele. Sunt foarte vulnerabili atunci când vine vorba de acceptarea emoțiilor lor. Fac tot posibilul să-și îmblânzească emoțiile și vulnerabilitățile, dar este o adevărată provocare pentru ei.

Citește și: Cel mai lacom semn zodiacal, potrivit astrologilor. Nu se mulțumește niciodată cu ce are

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului:   horoscop  simtul umorului  zodii 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel