A încetat din viaţă un mare scriitor. Literatura "a pierdut un mare creator, o voce independentă, iubită şi specială"
Data publicării:
Scriitorul franco-grec Vassilis Alexakis a încetat din viaţă luni, la vârsta de 77 de ani. Anunțul a fost făcut de către editorul său.

"Cu mâhnire grupul editorial Metaixmio îşi ia rămas bun de la dragul său prieten, marele scriitor Vassilis Alexakis, care a murit astăzi la vârsta de 77 de ani", a precizat acest grup editorial grec.

Circumstanţele morţii autorului nu au fost precizate, însă presa greacă a relatat că decesul a avut loc la Atena.

Vassilis Alexakis a fost recompensat cu Premiul Medicis în 1995 pentru "La langue maternelle", în acelaşi timp cu un alt autor devenit francofon, franco-rusul Andrei Makine, pentru "Le Testament francais".

"Ne vom aminti întotdeauna umorul său original, generozitatea şi bunătatea sa şi vom păstra ca moştenire preţioasă opera sa literară strălucită, care va rămâne atemporală la fel ca spiritul său veşnic tânăr", a adăugat Metaixmio.

Potrivit ministrului grec al Culturii, doamna Lina Mendoni, citată într-un comunicat al ministerului său, literatura "a pierdut un mare creator, o voce independentă, iubită şi specială" şi "un scriitor care şi-a câştigat stima confraţilor şi dragostea cititorilor din cele două ţări între care şi-a împărţit viaţa, Grecia şi Franţa".

Născut la Atena pe 25 decembrie 1943, Vassilis Alexakis a ajuns în Franţa la vârsta de 17 ani cu o bursă. După ce a studiat la ESJ Lille, el a devenit jurnalist, semnând articole în Le Monde, La Croix şi France Culture.

Este autorul a circa 20 de romane, dintre care primul, "Le Sandwich", a apărut în 1974, în timp unul dintre ultimele, "Ap. J.-C", a primit Grand Prix du roman de l'Academie francaise în 2007, notează Agerpres.

Un apropiat al premierului de stânga Alexis Tsipras, Alexakis a figurat simbolic pe lista coaliţiei stângii radicale Syriza la alegerile europene şi municipale din anii 2000.

El a fost, de asemenea, designer şi cineast, realizator în Grecia al unor comedii precum "Atenienii", distinsă cu Marele Premiu al Festivalului de Comedie de la Chamrousse în 1991.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Externe
Tagurile articolului: a murit  mare scriitor  scriitorul franco-grec  vassilis alexakis 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel