A pozat nud, la 56 de ani. Un celebru model apare pe coperta revistei care a făcut-o celebră în urmă cu 40 de ani
Data publicării:
Paulina Porizkova, un celebru model de origine cehă, a pozat nud pentru coperta revistei "Vogue" Cehia, la 40 de ani de la primul pictorial care a făcut-o celebră.

Modelul a renunțat la inhibiții și și-a lăsat fotografiat trupul în toată splendoarea. În vârstă de 56 de ani, Paulina Porizkova arată ca o adolescentă și spune că nu s-au schimbat prea multe în cei 40 de ani trecuți de la prima apariție pe coperta revistei "Vogue".

"Exact la 40 de ani de la prima mea apariţie pe coperta din Germania a publicaţiei, pe când aveam 16 ani, am realizat o şedinţă foto nouă. Mulţumesc echipei incredibile din spatele acestui proiect. A fost una dintre cele mai amuzante şedinţe foto pe care le-am realizat", a scris Paulina pe contul ei de socializare media.

De asemenea, modelul vrea să tragă un semnal de alarmă asupra modului în care sunt privite femeile. Ea spune că are parte de critici, chiar dacă arată în continuare impecabil.

 "La 20 de ani, eram admirată când apăream în lenjerie intimă şi primeam mulţi bani pentru asta, toată lumea mă iubea. La 50 de ani, cred că arăt în continuare destul de bine în lenjerie intimă, dar reacţiile nu mai sunt aceleaşi", a spus ea.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Paulina Porizkova (@paulinaporizkov)

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Paulina Porizkova (@paulinaporizkov)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: model  nud  paulina porizkova  vogue 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel