Un actor de 97 de ani s-a izbit cu maşina de o poartă: Are doar "răni minore" și trebuie să repete examenul auto
Actorul Dick Van Dyke, o legendă a Hollywood-ului, ar fi pierdut controlul maşinii sale şi s-a izbit de o poartă miercuri dimineaţă


Hollywood: Actorul Dick Van Dyke, în vârstă de 97 de ani, s-a izbit cu maşina de o poartă în Malibu

Actorul Dick Van Dyke, o legendă a Hollywood-ului, ar fi pierdut controlul maşinii sale şi s-a izbit de o poartă miercuri dimineaţă, a anunţat în premieră TMZ, potrivit site-ului BBC.


Vedeta, în vârstă de 97 de ani, ar fi pierdut controlul volanului Lexus-ului său pe carosabilul umed din Malibu, California, după o ploaie recentă.

Deşi învineţit şi însângerat, starul din "Mary Poppins" pare să fi suferit doar "răni minore", a declarat poliţia.
 

Actorul a fost tratat la faţa locului de către medici şi apoi dus acasă de către un prieten.

Potrivit poliţiştilor, în acest accident nu este suspectat consumul de alcool sau droguri.

Cu toate acestea, poliţia a făcut demersuri la Department of Motor Vehicles pentru ca actorul să dea din nou examenul de conducere, având în vedere că mai are puţin şi ajunge centenar.

Cariera lui Van Dyke la Hollywood se întinde pe parcursul a peste şapte decenii, în care actorul s-a împărţit între filme, televiziune şi teatru. Printre premiile primite de actor se numără un Glob de Aur, un premiu Tony şi un Grammy.
 

Deşi cariera sa a atins apogeul în anii 1960 - când a jucat în "Bye Bye Birdie", "Mary Poppins" şi "Chitty Chitty Bang Bang" - luna trecută Van Dyke a apărut din nou pe ecranele televizoarelor, fiind cel mai în vârstă concurent care a participat vreodată la concursul muzical de pe Fox, The Masked Singer.

Nu este prima dată însă când viaţa actorului este pe muchie de cuţit. În 2013, el a fost salvat dintr-o maşină în flăcări pe o autostradă din California fără a suferi răni grave.

În 2010, într-un interviu acordat lui Craig Ferguson, actorul, pe atunci în vârstă de 84 de ani, şi-a amintit de un incident în care a plutit în derivă în largul mării după ce a adormit pe placa sa de surf. El a povestit că un grup de marsuini prietenoşi l-a ajutat să-şi împingă placa mai aproape de ţărm, notează Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Veronica Mavrodin | Dată: 23 Martie 2023, 10:35

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca