Actorul Șerban Pavlu, despre hărțuirea sexuală din industria cinematografiei: „Zeci de colege mi-au vorbit despre asta”
Data publicării:
Actorul Șerban Pavlu intervine în scandalul iscat după declarațiile făcute de actrița Viorica Vodă pe scena premiilor Gopo. 

Actrița Viorica Vodă a fost prezentă pe scena celei de-a 16-a ediții a Premiilor Gopo, alături de colegii ei din filmul Filantropica, regizat de Nae Caranfil, care a sărbătorit 20 de ani. Aceasta a dat dovadă de foarte mult curaj și a ales să vorbească public despre sacrificiile impuse de lumea cinematografiei. Actrița a purtat un discurs puternic pe scenă, plin de emoție, despre cum a fost nevoită să facă terapie, pentru a trece peste hărțuirea din lumea cinematografiei.

Viorica Vodă, motivul pentru care nu dă numele celui care a hărțuit-o sexual: „Aș ajunge să fiu eu dată în judecată”

 

Declarațiile actriței au creat un adevărat val de reacții. În timp ce mai multe artiste și-au arătat solidaritatea, ba chiar au început și ele să povestească situații în care s-au confruntat cu hărțuirea sexuală, au fost și unele voci care au pus la îndoială declarațiile Vioricăi Vodă și au criticat faptul că și-a spus povestea abia după 20 de ani. 

"Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere și consecințele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărțuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulți directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost. Să nu credeți că vreau acum să mă reinventez inițiind campania #meetoo from Moldova, pentru că vin din Basarabia. Nu. Nu despre asta e vorba.", a declarat Viorica Vodă, pe scena premiilor Gopo. 

Mircea Diaconu, reacție în scandalul de la Premiile Gopo: Să faci din asta o problemă, nu este cazul

"Toată generația noastră am crescut cu rușine"

 

Actrița a subliniat, de asemenea, necesitatea educării tinerei generații după alt model, decât al celei trecute, astfel încât, adulții care se formează astăzi să spună atunci când li se face o nedreptate și să nu ascundă acest lucru, din cauza rușinii.

"Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii și mai ales a unei fete care este aici în sală și are exact vârsta acestui film, 20 de ani, la fel de frumoasă, sensibilă, talentată, studentă la Arhitectură, ca pe viitor, când va fi la început și își va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie rușine.

Atunci când va fi într-o lume a bărbaților sau a femeilor care, din educație sau lipsa de educație, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generația noastră am crescut cu rușine, cu pudoare.", a mai dezvăluit ea.

„De ce faci asta unui copil”. Delia, VICTIMA hărțuirii sexuale: „Aveam 13 ani și veneam de la școală”

 

Șerban Pavlu: Cunosc poate zeci de prietene, de colege care mi-au povestit lucruri asemănătoare

Actorul Șerban Pavlu spune că el cunoaște foarte bine situația din industria cinematografică și că știe zeci de colege care au trecut prin situații similare.

 

„Poate că doamna Viorica Vodă, care a făcut aceste afirmații la Premiile Gopo, poate că este o persoană mai sensibilă decât altele, poate că viața ei a fost într-adevăr schimbată. Ideea e că lucrurile astea se întâmplă. Cunosc poate zeci de prietene, de colege care mi-au povestit lucruri asemănătoare din timpul școlii, din timpul facultății, facultatea de stat din București, din timpul stagiaturilor în teatre. Este un eveniment, cum îl numesc eu, pentru că mi se pare un lucru extraordinar să se vorbească despre asta, și felul în care se încearcă să se bage sub covor chestia asta nu este OK”, a spus Șerban Pavlu pentru WOWbiz.

Emilia Popescu, prima reacție după declarațiile făcute de Viorica Vodă despre hărțuirea sexuală: „Nu este de râs și nici de judecat, lumea e ipocrită”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: gopo  hartuire  serban pavlu  viorica voda 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel