„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Elliot Page a postat o fotografie pe rețelele de socializare în care își arată abdomenul lucrat la sală și pectoralii. Actorul transgender a suferit o intervenție chirurgicală de îndepărtare a țesutului mamar.
Anul trecut, vedeta nominalizată la Oscar și-a anunțat fanii printr-o postare pe Instagram că este transgender şi că își schimbă numele în Elliott Page: „Vreau să vă împărtăşesc că sunt trans, pronumele mele sunt el/ei şi numele meu este Elliot”.
„Mă simt norocos să scriu asta. Să fiu aici. Ajungând în acest loc în viaţa mea, simt recunoştinţă copleşitoare pentru oamenii incredibili care m-au sprijinit în această călătorie”, a mărturisit Elliot Page.
La începutul anului, Elliot Page şi soţia sa, coregrafa Emma Portner, au anunţat că au decis să divorţeze şi să încheie astfel o căsnicie care a durat trei ani.
"După o analiză îndelungată şi atentă, am luat dificila decizie de a divorţa, în urma despărţirii noastre din vara anului trecut", a anunţat cuplul canadian într-o declaraţie comună.
"Ne respectăm reciproc foarte mult şi rămânem prieteni apropiaţi", se afirmă în acelaşi comunicat.
Ellen Page, în vârstă de 33 de ani, şi Emma Portner, în vârstă de 26 de ani, s-au căsătorit în 2018.
Vedeta canadiană, nominalizată la Oscar, a anunţat în decembrie 2020 că este o persoană transgender şi că va folosi de acum înainte numele de Elliot Page.
Cu acea ocazie, vedeta a vorbit despre discriminările la care sunt supuse persoanele transgender.
Actorul de origine canadiană și-a câștigat succesul la scară largă, în anul 2007, când a interpretat rolul unei adolescente însărcinată, în celebrul film „Juno”. Performanțele sale i-au adus nominalizări la Premiile Oscar, Globurile de Aur și Premiile BAFTA.
Printre filmele importante în care a mai jucat Elliot Page, se numără „Inception” și seria „X-Men”, recent și în serialul Netflix, „The Umbrella Academy”.
Actorul, în vârstă de 33 de ani, a declarat public că este gay în anul 2014: „M-am săturat să mă ascund și m-am săturat să mint prin omisiune.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: eliot page ellen page sani transgender
Consumul de apă, un gest atât...
Știai că Melania Trump, una...