Horoscop sâmbătă, 23 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
Emoții mari pentru actrița Ada Condeescu. Artista urmează să aducă pe lume al doilea copil, însă, din cauza restricțiilor din pandemie, partenerul ei nu va putea fi alături de ea în momenul nașterii.
„Mă simt bine teoretic și practic. Dar am emoții pentru că prima oară a fost foarte frumos totul, cu partenerul meu lângă mine, exact așa cum îmi doream. Dar acum, din cauza acestei pandemii, voi fi singură. Emoțional va fi o încercare. Cred că femeile s-au obișnuit să fie partenerul lângă ele atunci când nasc”, a dezvăluit actrița la Vorbește lumea, de la PROTV.
Ada vrea să nască natural, chiar dacă la prima sarcină nu a reușit și a fost nevoie să treacă printr-o operație de cezariană.
„O să încerc. Și prima oară am înbcercat să nasc natural, dar nu am reușit. Am trecut prin 12 ore de travaliu, deci știu ce înseamnă”, a mai spus Ada.
Nu vrea să spună sexul bebelusului
Deocamdată, artista nu vrea să divulge dacă va aduce pe lume o surioară sau un frățior pentru fiica sa. Însă a mărturisit că cea mică este la curent cu tot ce urmează să se întâmple și că este foarte încântată.
„E mai nerăbdătoare decât mine”, a dezvăluit viitoarea mămică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ada condeescu mămică nastere sarcina
Iată ce-ți rezervă astrele...