„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Actrița Viorica Vodă a fost prezentă pe scena celei de-a 16-a ediții a Premiilor Gopo, alături de colegii ei din filmul Filantropica, regizat de Nae Caranfil, care a sărbătorit 20 de ani. Aceasta a dat dovadă de foarte mult curaj și a ales să vorbească public despre sacrificiile impuse de lumea cinematografiei. Actrița a purtat un discurs puternic pe scenă, plin de emoție, despre cum a fost nevoită să facă terapie, pentru a trece peste hărțuirea din lumea cinematografiei.
Declarațiile actriței au creat un adevărat val de reacții. În timp ce mai multe artiste și-au arătat solidaritatea, ba chiar au început și ele să povestească situații în care s-au confruntat cu hărțuirea sexuală, au fost și unele voci care au pus la îndoială declarațiile Vioricăi Vodă și au criticat faptul că și-a spus povestea abia după 20 de ani.
Mircea Diaconu, reacție în scandalul de la Premiile Gopo: Să faci din asta o problemă, nu este cazul
Actrița Ada Condeescu a făcut o mărturisire tulburătoare. Actrița spune că a trecut și ea prin tot felul de situații neplăcute, însă nu din partea bărbaților, ci a femeilor din industria cinematografică.
„M-am confruntat cu hărțuire din partea femeilor din industrie, din partea bărbaților încă nu. Și nu mă refer la hărțuire sexuală, ci la hărțuire de toate celelalte tipuri: fizică, verbală, se mai întâmplă. Hai să fim serioși, nu suntem nici primii, nici ultimii. Contează foarte mult cum le gestionezi, ce vrei să iei din asta.
Unele lucruri s-au întâmplat la începuturi, altele mai încoace. Am trecut cu greu, pentru că sunt un om care a pus la suflet. Nu mi-a fost ușor, dar până la urmă trebuie să ignori lucrurile astea, adică eu, cel puțin, mi-am dat seama că te confrunți atunci pe moment, îți dai seama ce frustrări au oamenii respectivi, trebuie să te gândești de unde le vin toate problemele astea, supărările și nemulțumirile. Nu aveam nicio treabă, a fost chiar așa din nimic. Eram la un festival, la premieră, eu eram la distracție și la party și oamenii aveau supărări. Și de aceea am zis: nu mă mai duc la petreceri din astea, nici la Gopo, nicăieri că cine știe peste cine dau. Femei din industrie să le spunem”, a declarat, pentru VIVA!, Ada Condeescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță ada condeescu cinematografie hartuire viorica voda
Consumul de apă, un gest atât...