Adda a făcut atac de panică într-un hotel din Cluj. Cum se simte artista: ”Dureri de membre, maxilar încleștat, tremurat, furnicături, amorțeală”
Data publicării:
Adda trece prin clipe de groază, după ce a suferit un atac de panică chiar înainte de un concert.

Problemele se țin lanț de Adda, care se chinuie din greu să învingă boala cruntă cu care a fost diagnosticată. Artista a aflat în urmă cu puțin timp faptul că suferă de boala Lyme, după ce s-a tratat pentru o lungă perioadă după un diagnostic greșit. Acum, vedeta urmează un tratament destul de dur pentru a-și reveni la normal și pentru a elimina orice urmă a acestei bacterii din organismul său. Însă, drumul spre vindecare este greu, iar Adda mai are de trecut peste foarte multe încercări până atunci.

Nu era de-ajuns faptul că vedeta se simte rău din cauza tratamentul dur, dar acum aceasta a suferit și un atac de panică, care a lăsat-o cu foarte multe urmări și dureri serioase. Vedeta a povestit întreaga experiență pe rețelele de socializare, totul având loc chiar înainte de un concert. Chiar dacă artista pare ajunsă la capătul puterilor, aceasta privește optimistă spre viitor și speră că totul va reveni la normal.

Adda a suferit un atac de panică în Cluj

„Aș vrea să va spun niște lucruri despre care nu prea vorbește nimeni deschis. Pentru că ar da dovadă de slăbiciune. Sunt în Cluj la un hotel. Fac exerciții de respirație de 2 ore că să înving atacul de panică. Am acea reacție herx de la Borelia (când moare, eliberează mai multe toxine decât atunci când e vie). Dureri de membre, maxilar încleștat, tremurat, furnicături, amorțeala fetei și o stare de panică nejustificată și un plâns de bebe incontrolabil. La ora 22:00 am concert și pe lângă faptul că mă adun că să-mi fac meseria bine, mă adun ca să pot să mă relaxez și să trăiesc bucuria unui concert, din care îmi hrănesc sufletul.

Mă dau cu crema să dizolv nodulii de la injecții că să aibă asistență unde să le facă pe următoarele și trec de la furia că trăiesc asta, la recunoștință că trăiesc asta. Pentru că, nu demult am fost un roboțel ce făcea automat lucrurile pentru care, acum ii mulțumesc lui Dumnezeu. Că îmi da încă o zi și încă o șansă să merg înainte. Să mă vindec și poate să inspir și să ajut alți oameni care simt că nu mai pot. Și eu simt că nu mai pot. Dar vreau să POT. Și atunci mai pot puțin! Și mâine o să pot mai mult!”, a scris Adda pe Instagram.

Adda, pe patul de spital: „Acel moment când reziști la o temperatură de 60 de grade, corpul tău atingând 40, o oră și ceva” FOTO

Artista a cheltuit zeci de mii de euro pentru diagnosticul greșit

Artista a fost diagnosticată cu Bartonela și Borelioză, (boala Lyme), în urmă cu câteva luni, după ce, timp de un an, a fost tratată pentru o afecțiune greșită. Aceasta a ajuns de urgență la spital, după ce a suferit o reacție alergică extrem de urâtă, iar după luni de investigații și diete extrem de stricte, Adda avea să afle că boala ei este de fapt cu totul alta.

„Te doare, umărul, piciorul, amețeală, probleme de concentrare, ceață pe ochi, spasme, nu-ți simți anumite părți ale corpului. Am dat 15.000 de euro pe analize, analizele arată perfect, medicii zic că nu ai nimic, că e de la cap, e o boala foarte greu de diagnosticat. Mi-ar plăcea ca medicii sa acorde mai multă atenție, cazul meu să fie un exemplu.

M-am testat și așa am aflat, după ce a am avut prima parestezie la volan, Borelia vine cu niște co-infecții. Atunci mi-am dat seama că s-ar putea să fie Borelia.

Datorită alimentației am reușit cumva să țin simptomele sub control, dar când a început cu afectare neurologică nu mai poți să ții sub control cu salată verde. Eu am fost un caz fericit, că la mine doar s-a inflamat creierul, boala nu a apucat să mănânce din el, să îi facă găurele', a spus Adda, în emisiunea de la PRO TV.

La ce ALIMENT nu poate renunța Doinița Oancea: ”Niciodată”. Actrița îl mănâncă aproape zilnic / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adda  atac de panica  boala 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel