Adda, despre obsesia pentru curățenie. Suma uluitoare pe care a plătit-o pentru un aspirator: „Tot nu mi se pare curat în casă”
Data publicării:
Adda a vorbit deschis despre obsesia pe care o are pentru curățenie și ordine. Artista are nu mai puțin de șase aspiratoare, iar unul dintre ele are un preț picant. 

Adda este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de la noi din țară. Cântăreața se bucură de succes pe plan profesional, dar și pe plan personal, având o familie minunată.

Invitată în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”, Adda a vorbit cu umor și sinceritate despre micile sale obsesii legate de ordine și curățenie. Artista a recunoscut că are o adevărată pasiune pentru menținerea unui spațiu perfect organizat, de la aspiratoarele de ultimă generație, pentru care nu se uită la bani, până la cârligele de rufe, care trebuie să fie asortate perfect.

Totul, de la uscarea hainelor până la organizarea dulapurilor, este făcut cu o precizie impresionantă. De exemplu, hainele sunt aranjate pe culori, iar umerașele și șosetele sunt și ele atent coordonate cromatic. Chiar și dulapurile sunt tematice, având locuri dedicate pentru haine albe, negre sau cu dungi. Adda a povestit că această ordine îi face viața mai ușoară, mai ales când trebuie să își pregătească ținutele pentru emisiuni.

Te-ar putea interesa și: Emily Burghelea, dezvăluiri despre demisia de la „Acces Direct”. Ce relație are cu Mirela Vaida: „Le-am spus că este sub demnitatea umană să faci așa ceva”

„Pe unul dintre aspiratoare am dat 3000 de euro”

„Eu nu-s sănătoasă la cap. Am șase aspiratoare în casă. Ieri m-am dus și am mai cumpărat un mop special pentru mansardă. Și tot nu mi se pare curat în casă. Am o doamnă care să se ocupe, dar sunt câinele, copilul. Pe unul dintre aspiratoare am dat 3000 de euro. E foarte bun. Ce trage, nici nu credeam că e așa ceva acolo în casă. Eu și când îmi usuc rufele, cârligele sunt diferite nuanțe. Am gri, albastre, verzi și așa mai departe. Eu dacă pun o bluză la uscat, nu pun un cârlig verde și unu albastru. Nu, la mine trebuie să fie albastru cu albastru. Albastru cu albastru, albastru cu albastru, albastru cu albastru. După aia, gri cu gri, verde cu verde. Nu se vede frumos. Trebuie să fie frumos.

Nu pot să intru în uscătorie și să văd acolo verde cu gri. E urât. Și hainele sunt pe culori. Are copilul meu în dulap că zici că e la magazin, degrade totul. Începe de la alb, crem, totul frumos, până la negru. Umerașele la fel, puse frumos. La mine, eu am dulapul de albe, dulapul de negre, dulapul de colorate, dulapul de dungi, de glitter. La Cătă la fel, totul este pus țiplă. Când merge la emisiune sau undeva, știe să își facă ținuta, pentru că e totul pus: blugii care se asortează cu tricoul ăla. Șosete negru la negru, lenjerie intimă, negru la negru, alb la alb, colorat la colorat. În momentul în care ieși din duș, tu deja ți-ai făcut ținuta”, a spus Adda, în cadrul podcastului lui Teo Trandafir. 

Te-ar putea interesa și: Oana Roman, mărturisiri dureroase despre fiica sa. De când nu a mai văzut-o Marius Elisei pe cea mică: „A plâns pentru că nu s-a văzut deloc cu tatăl ei”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete



Sursă foto: Facebook/Igor Cuciuc

Igor Cuciuc, primele sărbători fără fiica lui. Artistul a izbucnit în lacrimi: „E liniște în casa noastră, nu se mai aude vocea ta frumoasă”

Sursă foto: Instagram/ Emilia Ghinescu

Ce relație are Emilia Ghinescu cu tatăl fiicei sale, Sebastian Albăstroiu: „Îl uram, până și prezența lui și vocea mă deranjau”

Sursa foto: Liviu Guta, instagram

Sora lui Liviu Guță a pus capăt speculațiilor. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu artistul: „A pierdut tot ce construise. El nu a dispărut”

Sursa foto: freepik.com

Cele mai norocoase 3 zodii în săptămâna 13 - 19 ianuarie 2025. Vezi dacă te afli printre ele

ALEX MAKAVELI

Makaveli a încercat să se spânzure! Dezvăluiri care vă pot afecta emoțional

Captură video: YouTube/AntenaStars

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars în direct la TV! Vedeta a spus motivul din spatele deciziei radicale și cine îi va lua locul la emisiunea „Mireasa - Capriciile Iubirii”

Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 13 - 19 ianuarie 2025. Zodiile care trebuie să fie atente la bani

Ana-Maria Ticea. Captură video: YouTube/WOWnews

Horoscop 13 - 19 ianuarie 2025, cu Ana-Maria Ticea. Previziuni pentru toate zodiile

Minerva. Captură video: YouTube/WOWnews

Previziuni astrale pentru 2025 de la celebrul astrolog Minerva. Află ce le așteaptă pe zodii în noul an

Minerva. Captură video: YouTube/WOWnews

Celebrul astrolog Minerva a dezvăluit zodia care și-ar putea face dușmani în anul 2025: „Vor acționa atunci când se așteaptă mai puțin”

Captură video: YouTube. Sursă foto: Instagram/Claudia Pătrășcanu

Suma colosală plătită de Claudia Pătrășcanu pentru două prăjituri în Dubai. Artista a rămas uimită după ce le-a achitat: „Culmea, nu aveau niciun preț”

Sursă foto: Captură foto Instagram Anamaria Prodan/Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan l-a dat de gol în public pe Laurențiu Reghecampf. Ce obicei avea în timpul mariajului: „Deci obsesie”




pixel