Adda, plină de cicatrici din cauza acneei. Vedeta și-a dezvăluit tenul fără machiaj: Orice produs aș fi folosit, nu m-a ajutat atât de tare cât m-a ajutat alimentația
Data actualizării:
Data publicării:
După Adda le-a arătat fanilor cicatricile de pe spate, acum artista le-a dezvăluit și problemele cu care se confruntă la nivelul feței.

Adda este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Vedeta se poate considera o femeie împlinită. Pe lângă o carieră de succes, artista are și o superbă familie de care este tare mândră.

Chiar dacă Adda este mereu cu zâmbetul pe buze, artista a trecut și prin momente grele. Aceasta și-a șocat fanii după ce le-a arătat rănile de pe spate provocate de o alergie. Aceste probleme au început anul trecut, în luna octombrie, când Adda a ajuns de urgență la spital. După mai multe analize, artista a aflat că este alergică la o pastilă cu antibiotic.

„Într-un fel mă bucur că mi s-au declanșat toate alergiile astea încrucișate, deoarece am aflat lucruri noi despre mine. Eu credeam că sunt sănătoasă, până când mi-am făcut niște analize de care eu nici n-am auzit înainte. Cred că era momentul să fac o schimbare în viața mea, mă simt mult mai bine și știu ce am de făcut”, spunea Adda în urmă cu ceva timp.

Recent, Adda le-a mărturisit fanilor că nu este singura problemă cu care se confuntă. Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri organizată pe instagram, artista a dezvăluit faptul că s-a confruntat cu acnee, care i-a lăsat cicatrici vizibile la nivelul feței.

„A fost foarte greu să scap și nu cred că am scăpat în totalitate, pentru că mai apare pe ici, colo, câte un coșuleț. Am și cicatrici pe față, însă orice produs aș fi folosit, nu m-a ajutat atât de tare cât m-a ajutat alimentația, m-am hidratat mai mult, am renunțat total la zahăr, la gluten, la toate alimentele care nu sunt potrivite pentru corpul meu. Am renunțat și la machiaj, o fac doar atunci când e necesar. În rest, îmi las fața liberă”, a mărturisit Adda pe instagram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adda  cicatrici  probleme de sanatate 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel