Bibi și Antonio Pican s-au împăcat. Cei doi au lansat o piesă emoționantă: „De ceva timp ținem iubirea pentru noi”
Adda a fost invitata lui Cătălin Măruță în cadrul podcastului de pe Youtube, unde a povestit despre umilința prin care a trecut, după ce a participat la emisiunea ”Asia Express”, însoțită de soțul ei. Condițiile grele de acolo și oboseala au determinat-o pe artistă să spună în repetate rânduri niște cuvinte urâte, care nu au fost atât de bine interpretate de cei din fața televizoarelor. Pe lângă cuvintele dure pe care le-a primit din partea urmăritorilor ei, artista a fost aspru judecată și de colegii din industrie.
„Eu știu o înjurătură două maxim și le-am repetat continuu în Asia Express, pentru că simțeam că îmi explodează creierul dacă nu mă manifest. A înjurat foarte multă lume, nu am fost singura. Problema este cu industria, unii oameni din industrie m-au tratat foarte urât din cauza asta. M-am trezit cu unfollow de la foarte mulți și cu bârfe. Și eu am mai bârfit, recunosc. Nu m-a deranjat neapărat asta, pentru că se întâmplă de mult timp să aud bârfe despre mine, dar au fost niște răutăți mari. Am simțit că sunt exclusă. Eu înainte ram iubită de toată lumea, mă rugau să facem piese împreună și după totul a dispărut. De ce? Că am zis acel cuvânt într-o emisiune: Dar voi nu ziceți? Sunt oameni pe care îi cunosc personal și sunt falși.”, a spus Adda în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță.
Chiar dacă a trecut cu vedere vorbele urâte și bârfele ce le auzea din partea colegilor de breaslă, artista a fost umilită direct de un cunoscut bărbat din industria muzicală. Adda spune că acest lucru s-a întâmplat în văzul celorlați colegi, însă nimeni nu a sărit să îi ia apărarea artistei.
"Umilința a fost când un bărbat din această industrie, nu vreau să îi dau numele sub nicio formă, m-a umilit foarte rău. A fost o umilință verbală, aproape și fizică și problema a fost că era de față cu multă lume din industrie care nu s-a băgat. M-a făcut în toate felurile, mi-a spus că eu nu sunt un artist, că eu sunt de ra***, că eu nu știu să cânt, că eu nu am voce, că ar trebui să îi pup mâinile și picioarele că stau doar lângă el, că eu sunt luată de pe stradă, că eu nu sunt femeie, ci bărbat. Eu acum vorbesc cu cuvinte frumoase. Erau niște filmări, undeva. Acolo, el mi-a spus toate lucrurile astea și nu s-a băgat nimeni, se uitau la spectacol. Și după mi-au zis: ”S-a enervat și el, se mai întâmplă” și eu eram: Poftim? O femeie mi-a zis asta. Adică abuzul verbal e normal? Tu ca femeie accepți asta? Eu am înghețat puțin atunci, dar am avut cuvintele la mine. M-a durut.
M-am mai întâlnit cu acea persoană și și-a cerut scuze și am apreciat. El m-a jignit atât de tare, pentru că are și el o rană. Nu am discutat, dar mi-am dat seama.”, a mai declarat Adda.
Înainte să fie diagnosticată cu boala Lyme, Adda a urmat diferite tratamente, pentru diferite diagnostice, printre care se numără și un regim alimentar extrem de dur. Artista povestește că a existat o perioadă de peste un an, când avea voie să mănânce în jur de 10 alimente.
„Alimentația mea era foarte restrictivă, mai avem voie să mănânc în jur de 10-12 alimente. Dintre fructe, aveam voie doar afine și mere, atât. Am ținut regimul un an și ceva. Erau și pastile multe pe care nu le puteam lua, pentru că puteam face șoc anafilactic și să mor.”, a mai dezvăluit ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adda cantareata colegi umilinta
Pe 1 decembrie, în cerul...
Primul meci din a doua etapă a...