Oana Lis a publicat prima fotografie cu Viorel Lis din spital. Ce mesaj emoționant a scris soția fostului edil
Adela Popescu este în culmea fericirii de când a aflat că va deveni mămică pentru a treia oară. Aceasta a povestit în timpul emisiunii "Vorbește lumea", pe care o moderează, că mai multe persoane, inclusiv colegul ei de platou, Cove, și-au dat seama de acest lucru, motiv pentru care aceasta și-a făcut un teste de sarcină, care a iesit pozitiv.
Frumoasa vedetă, în vârstă de 34 de ani, a mărturisit că, deși nu a fost planificat cel de-al treilea copil, este unul dorit.
„Eram chiar la emisiune iar producătoarea emisiunii mi-a zis foarte bucuroasă: Ade, eu cred tu ești gravidă. Ai o lumină aparte. În aceeași zi tu mi-ai spus același lucru”, i-a mărturisit Adela Popescu lui Cove, în direct, în timpul emisiunii „Vorbește lumea”.
„Am mai primit trei mesaje de la trei prietene care mi-au spus că m-au visat însărcinată. Am zis să fac un test. Noi ne doream acest copil, dar nu a fost neapărat programat. Dar ni l-am dorit”, a mai adăugat vedeta.
Adela Popescu s-a căsătorit cu actorul Radu Vâlcan în 2015. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar un an mai târziu de când și-au unit destinele li s-a născut primul copil, un băiețel pe nume Alexandru. În decembrie 2018 Adela a devenit din nou mamă, când s-a născut cel de-al doilea băiețel al cuplului, pe nume Andrei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adela popescu sarcina
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...