Adela Popescu, adevărul despre întoarcerea în TV: „De la 15 ani am muncit zi de zi, non stop, eu acum trăiesc ce trăiau copiii de vârsta mea când eu munceam”
Data publicării:
Adela Popescu și-a luat o pauză de la TV, pentru a se concentra pe creșterea copiilor, dar și a ei, personală. Vedeta a simțit nevoia să „stea degeaba”, după mai bine de 20 de ani de muncă. 

Adela Popescu s-a retras de la cârma emisiunii Vorbește Lumea, de mai bine de un an, timp în care a prezentat emisiunea Sunt Celebru Scoate-mă de aici, și a fost implicată în câteva producții cinematografice. Mulți fani au crezut că pauza vedetei va fi una scurtă și că o vor revedea pe micile ecrane imediat după terminarea filmărilor de la Retreat Vama Veche. 

Lucrurile nu stau însă deloc așa, iar vedeta a decis să-și continue pauza și să se bucure de timpul liber, așa cum, spune ea, nu a putut să o facă în adolescență. 

„Nici nu scriu și nici nu citesc. Să știi că eu am stat un pic să analizez ce este cu această lene. Pentru că eu prin definiție sunt o persoană nu neapărat ambițioasă, ci o persoană care și-a dorit mult. Dar mi-am dorit mult pentru că aveam drive-ul ăsta în mine de mi se părea că sunt foarte talentată și mă simțeam foarte bine pe scenă. Eram fericită. Lucrul ăsta s-a schimbat în sensul că cred că am avut parte de atât de multe scene încât nu le mai caut(...)

De exemplu, dacă acum eu am o scenă și vine regizorul cu inima strânsă și îmi zice că a trebuit să taie o scenă, eu sunt cea mai fericită. Pentru că eu nu mai simt nevoia să demonstrez. Vorbesc serios. Am testat asta. Pentru că de la 15 ani am muncit zi de zi, non stop, eu acum trăiesc ce trăiau copiii de vârsta mea când eu munceam. Am stat să mă gândesc de ce îmi place foarte mult să stau. Pentru că eu ideea de timp liber nu am avut-o niciodată ”, a mărturisit Adela Popescu pentru Ego.ro.

 

VEZI ȘI: "Nu țin locul nimănui!" Lili Sandu a răbufnit după ce s-a spus că o înlocuiește pe Adela Popescu: „Nu a contat că sunt sau că nu sunt titulară”

Când are de gând să se întoarcă în televiziune


Vedeta spune că nu a  renunțat definitiv la televiziune, însă are de gând să se mai bucure o vreme de timpul liber.


”Nici nu vreau să fac vreo pauză lungă. Eu sunt fericită. Am fost la ”Vorbește lumea” și m-am simțit foarte bine. Chiar m-a sunat mama să mă întrebe cum m-am simțit și i-am zis că foarte bine. Pentru că eu sunt ca peștele în apă, adică mă simt bine, nu am emoții, nu sunt stresată. Dar am nevoie de timp, am avut nevoie de el. Acum am început deja niște discuții pentru niște noi proiecte și sunt cu toată inima spre a le face și a găsit ceva care mi se potrivește. Adică nu ne retragem la țară. Încă nu ne pensionăm”, a mai spus vedeta pentru sursa citată. 

 

La începutul verii, vedeta promitea că în această toamnă dezvăluie ce decizie ia

 

„Am mai spus că e așa de bine să te culci când vrei dimineața, după ce ai pregătit copiii, să te pui înapoi în pat și să mai dormi trei ore, dar îmi lipsește televiziunea, sunt în discuții acum chiar cu postul la care m-am consacrat. Sunt în discuții cu niște proiecte, vreau să văd ce mi se potrivește, ce e în ordine, iar în toamnă probabil că o să mă vedeți în ce am ales.”, a declarat Adela Popescu pt Spectacola. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Adela popescu  tv  Vorbeste Lumea 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel