Adda, înjurată după ce a vorbit despre alegerile prezidențiale. Declarațiile lui Călin Georgescu au șocat-o pe artistă
Adela Popescu este acum mămica a trei băieți minunați, dar nu poate uita magia sărbătorilor de iarnă din perioada când era doar un copil. Vedeta susține că atunci nu erau foarte multe posibilități financiare, dar venirea lui Moș Crăciune ra așteptată cu sufletul la gură de către toți copiii.
Adela Popescu își aduce aminte că nu primea prea multe cadouri, doar niște fructe și dulciuri, dar era plină de emoție și toată luna decembrie era foarte atentă la ceea ce face pentru a nu-l supăra pe Moș Crăciun. Prezentatoarea TV era atât de emoționată de întâlnirea cu Moș Crăciun, încât într-un an era pe cale să leșine.
„Totul era despre Moş. Învăţam că ştiam că Moşu îmi află notele, dădeam cu mătura că ştiam că mă vede Moşu, şi tot aşa. Era ca şi cum te vedea Dumnezeu, iar tot Crăciunul era despre întâlnirea cu el. Nu primeam cine ştie ce cadouri- trei portocale şi două ciocolate în general, dar totul era despre a te întâlni cu el, care îţi valida toate eforturile pe care le făceai de a fi mai bun. Tocmai de asta aveam multe emoţii, într-un an era să leşin înainte să vină.”, a spus vedeta pentru protv.ro.
Adela Popescu a primit într-un an o geacă care i-a venit abia la vârsta de 18 ani. Niciodată nu va putea uita acest cadou și își aduce aminte amuzată că în fiecare an o proba cu speranța că îi va veni.
„Primeam câteva dulciuri şi ce se nimerea, dacă se mai nimerea ceva. Într-un an am primit o haină care mi-a venit la 18 ani. Îmi amintesc că o probam în fiecare an. Nu aveam prea multe, dar eu nu am simţit. Iar magia era, într-adevăr, unică, pentru că dacă tot aveai puţin, puţinul ala trebuia îmbogăţit cu imaginaţie”, a mai dezvăluit vedeta.
Când vine vorba de preparatele de Crăciun, Adela Popescu nu se poate abține. Vedeta a dezvăluit câte sarmale mânâncă la o singură masă.
Adela Popescu a recunoscut că este o gurmandă desăvârșită și că nu se poate opri la 2-3 sarmale. Vedeta a mărturisit că își pune în farfurie în jur de 6-7 sarmale.
„Eu mănânc vreo 6-7 sarmale la o masă. O rog pe mama, încep cu 5, că îmi e rușine. Și tot iau din castronul de pe masă.”, a zis Adela Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adela popescu cadouri mos craciun vedete