Adela Popescu, filmul nașterii celui de-al treilea copil: "Durerile erau inimaginabile și bebelușul nu voia să iasă”
Data publicării:
Adela Popescu a povestit toate detaliile de la nașterea celui de-al treilea copil. Emoțiile prin care a trecut proaspăta mămică sunt uriașe. 

Adela Popescu a devenit mamă pentru a treia oară, în urmă cu câteva zile. 

Vedeta a împărtășit cu fanii emoțiile prin care a trecut în noaptea în care a născut și a dezvăluit și amănunte mai puțin cunoscute ale greutăților prin care trec femeile adunci când aduc pe lume un copil.


A fost a treia oară când vedeta a născut natural, însă emoțiile au fost la fel de mari ca și la primii copii, iar durerea, de neimaginat.

 

"Am ajuns la 6:00 la spital. Col șters. Îmi doream tare de tot epidurala așa că, fiind a treia naștere, și bănuind că lucrurile se vor precipita, toată lumea se grăbea. Am ajuns în salon, m-am pregătit, apoi am mers în sala de nașteri pentru epidurală. Deja eram și mai dilatată, contracții dureroase și dese, așa că s-a hotărât să nu mi se injecteze cantitate mare de anestezie, doctorița mea nedorind să mai am pic pe expulzie. E important să simți contracția în plin, astfel încât să poți împinge în climaxul ei. După injectare, s-a așezat puțin liniștea. Foarte puțin. Mă dilatasem deja serios, ajunsesem la 8, efectul anesteziei trecea, eu eram în agonie. Foarte repede am ajuns la dilatație maximă, contracții de intensitate de 100% deci, după experiențele trecute, urma expulzia. Mă tânguiam și imploram pentru încă puțină anestezie. Sigur că nu mai era posibil. Dar nu înțelegeam de ce durează atât. Am simțit că mă prăbușesc când am aflat că bebelușul era încă sus, nu voia deloc să coboare, în condițiile în care eu simțeam că nu mai pot”, a povestit vedeta pe rețelele de socializare.

Vedeta povestește că a reușit să își găsească forța de a împinge, neavând altă soluție. În ciuda durerilor, fericirea întâlnirii cu micuțul ei a umbrit greul prin care trecea.

Adela Popescu, o mămică ocupată. Cum e viața cu trei copii: „O să fie câteva zile de chin și țipete”

"Durerile erau inimaginabile și bebelușul nu voia să iasă. Nu mai aveam nicio variantă, era one way. Tot ce puteam face era să împing cu toată ființa mea, triplând durerea ce mi-e peste putință să o descriu. Anca și moașa mea, Geta Florea, au hotărât să mă dea jos de pe masă și să schimb poziția, continuând să împingând. Bebelușul începea să coboare. Eu mă rugam și urlam la toți Dumnezeii, sperând să îmi curme mai repede suferința, aducându-mi copilul cu bine pe lume. Din momentul acela, în câteva minute l-am auzit… Nu mai știu ce am zis, ce am simțit, ce am exclamat. Îmi amintesc doar că îl mângâiam și spuneam . Am înțeles atunci de ce cobora atât de greu, avea cordonul ombilical foarte scurt. Și era și mare: 3,620 kg. Cu toate astea, travaliul meu se poate numi unul scurt, adică de nici 4 ore. După ce Anca a rezolvat tot ce era de rezolvat îmi amintesc că am rămas un moment singură în sala de nașteri și brusc am început să plâng. În hohote. Și nu m-am putut opri nici când am ajuns în salon. Nu mă puteam opri”, a mai spus fosta prezentatoare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Adela Popescu (@adela_popescu)

 

 

Adela Popescu, naștere cu peripeții. Cum a reacționat Radu Vâlcan când a actrița a început să aibă contracții: „Până la urmă, copilul a ieșit victorios”

Prezentatoarea TV a povestit că din săptămâna 37 de sarcină aștepta să nască în orice moment, emoțiile copleșind-o pe aceasta.

„Deja din săptămâna 37, în fiecare noapte, îmi imaginam că e ultima în formula aceea și îi pupam pe băieți, și mă rugam, și îmi imaginam, și construiam scenarii și voiam să se oprească puțin timpul în loc, realizând cât de valoroasă și rara e liniștea pe care încă o trăiam. E drept că din săptămâna 37 mă simțeam diferit. Parcă aveam contracții mai des, nu puteam să respir, apăruseră insomniile, și în plus știam că e posibil ca lucrurile să se precipite fiind vorba de a treia naștere”, a scris Adela Popescu, pe Instagram, în urmă cu câteva zile.

Adela Popescu, pusă la dietă de bunica lui Radu Vâlcan. Ce i-a pregătit femeia: ”Mănânc pe ascuns”

 

Care a fost cea mai mare teamă a lui Radu Vâlcan

Adela Popescu a mărtusiti că soțul ei se temea ca nașterea să nu se producă în drum spre spital, iar el să fie nevoit să acționeze asupra situației.

„Dacă la primele două aveam o nerăbdare combinată cu entuziasm, de data asta eram doar speriată. Aveam certitudinea că va fi greu, dar si siguranță că se va sfârși cu bine. Dar binele asta ca punct final stiam ca avea sa vina dupa multa durere. Travaliul. Așa că tot ce puteam face era să mă rog sa am un travaliu scurt si sa se intample totul cat mai repede. Dar nu atât de repede cat sa îmi pun soțul în dificultate prin mașina în drum spre maternitate-acesta a fost coșmarul lui cel mai mare, sa nu fie el nevoit să îmi taie cordonul ombilical.”, a mai mărturisit vedeta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adela popescu  bebelus  copil  mama  nascut 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel