Adela Popescu, gest extrem pentru Irina Fodor. Cum i-a demonstrat prietenia adevărată: „Capcana a făcut clanc! și l-a prins nemilos pe Fodor”
Data publicării:
Irina Fodor a povestit cum buna ei prietenă, actrița Adela Popescu, i-a demonstrat cât de importantă este pentru aceasta, punând la cale un plan „diabolic” de a-i convinge soțul să o ducă în vacanța mult visată.


„Prietenia adevărată e atunci când îi trimiți un mesaj subtil prietenei tale, și ea știe ce are de făcut, fără prea multe explicații. Să vă zic cum am procedat.
A scris @adela_popescu pe Facebook (sau pe Insta, nici eu nu mai știu) că pleacă la Moșu’, în Laponia. I-am lăsat și eu un mesaj timid la postare, că mvaai, ce frumos, ce mi-ar plăcea și mie…înțelegeți voi.
Ce credeți că a făcut? A pândit momentul, o întâlnire comună, și s-a apucat de făcut psihologie inversă, laterală și cu spatele, cu mare atenție în oglinda retrovizoare, unde nu-l scăpa din priviri pe Fodor.

 Asta în timp ce îmi povestea mie ce frumusețe îi așteaptă pe tărâmuri înzăpezite, cu săniuțe trase de husky, unde renii zburdă liniștiți sub aurora boreală, iar Moș Crăciun stă la povești cu tine.
Eu mă tot înduioșam și mă tot miram, în timpul ăsta.
Capcana a făcut clanc! și l-a prins nemilos pe Fodor. 

Pe scurt, mergem și noi în Laponia!

Una peste alta, adevărul e că îmi doream până la cer și înapoi experiența asta. O aveam de mult în minte, dar nu se legau lucrurile de nici un fel: ba nu era timp, ba era complicat, ba era zborul lung, ba nu eram suficient de informați. 

Uite că acum am fost suficient din toate, dar cel mai mult, am fost hotărâți. Am luat un pachet  care le bifează pe toate: zbor cu charter cu o durată de doar 4 ore, cazare și mese incluse, și cele mai importante activități rezervate, fără stat la cozi și altele acțiuni cauzatoare de nervi.

Dacă și voi vă faceți planuri, noi mergem acolo de pe data de 3 decembrie.
Acum trebuie să mă ocup de organizare pe plan intern și research: Cât de frig e totuși acolo? Ce mâncăruri nu trebuie ratate?
Dacă aveți informații, mi-ar folosi tare și v-aș mulțumi mult”, a povestit Irina Fodor pe Instagram. 

 

 

Adela Popescu este nerăbdătoare să o cunoască pe doamna Crăciun

 

Adela Popescu a povestit, pe rețelele de socializare, cum plecarea în Laponia reprezintă îndeplinirea unui vis mai vechi. 

„E hotărâtă treaba! Plecăm în Laponiaaaaa la Moș Crăciun! 
Am ezitat până acum pentru că drumul era tare complicat, cu o escală sau chiar două, nu aveam idee exact ce activități să facem, în ce localități, etc
Daaar, vom pleca cu un charter și în 4 ore suntem direct în prag la doamna Crăciun.
Deja fac research, caut haine potrivite și mă surprind fiind extrem de nerăbdătoare, cu un gol în stomac de fericire.
Nici nu realizam cât de dor îmi era de zăpadă din copilăria mea, de totul alb, fără de care magia Crăciunului nu are cum să fie completă…
Așteptăm cu drag orice sugestie, avertizare, recomandare.”, a scris Adela Popescu pe rețelele de socializare.


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Adela popescu  irina fodor  laponia 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Medicul Vlad Ciurea, captură YouTube, TVR

Singura carne care este sănătoasă și benefică pentru creier. Recomandarea medicului Vlad Ciurea

Daniela Simulescu, la Pastila de Frumusețe

Daniela Simulescu, previziuni astrale pentru anul 2024. Ce le așteaptă pe zodii în noul an/ EXCLUSIV

Sursa foto: Medicul Vlad Ciurea, captură YouTube, TVR

Dulciurile care sunt sănătoase pentru creier. Medicul Vlad Ciurea a dat verdictul: „Nu-i place orice!”

Sursa foto: Lidia Fecioru, instagram

Băutura minune care calmează tusea. Lidia Fecioru: „Dăm copiilor 6 linguriţe pe zi şi adulţilor câte 4-6 linguri mari”

Sursa foto: Instagram

După ce Vlad Gherman a anunțat data nunții, Cristina Ciobănașu dă și ea vestea cea mare: „Au existat discuții, dorință există de ambele părți”

Ioana State, mărturii sensibile despre perioada adolescenței: „La 16 ani aveam 110 kilograme. Fetele de vârsta mea aveau iubiți, eu eram fratele lor”

Echipe America Express, proba pentru ultima șansă/ captură video Youtube

Ce echipă a fost eliminată de la America Express și nu a primit bilet către Argentina: „Una dintre cele mai intense experiențe pe care le-am trăit”

Sursă foto: Youtube: Kanal D România

Secretul prin care Dan Bittman a slăbit 7 kilograme fără să facă niciun efort „Mănânc cu pâine, mănânc de toate”

Sursa foto: Ilinca Vandici, Instagram

Terapia care a ajutat-o pe Ilinca Vandici după divorțul de Andrei Neacșu: "Am curajul să-mi văd rănile, să le accept, să le vindec"

Sursa foto: Vlad Ciurea și Rona Hartner, captură YouTube, colj foto Spectacola

Factorul principal care a declanșat boala de care suferea Rona Hartner. Medicul Vlad Ciurea a transmis avertizări

Sursa foto: Medicul Vlad Ciurea, captură YouTube, TVR

Greșeala care afectează creierul și pe care vârstinicii o fac adesea. Prof. dr. Vlad Ciurea: „Atrofie cerebrală”

Sursa foto: Medicul Vlad Ciurea, captură YouTube, TVR

Obiceiul banal care duce la AVC. Vlad Ciurea: Este adevărat! Crește tensiunea. Poate să apară accident vascular ischemic sau hemoragic, tranzitor sau definitiv



Horoscop DECEMBRIE pentru TOATE zodiile

Descoperă ce aduce decembrie zodiei tale. Astrologul...