Adela Popescu, gestul pe care îl face în fiecare vacanță all inclusive: „Mi-e rușine să spun”
Data publicării:
Adela Popescu a dezvăluit ce face în fiecare vacanță all inclusive în care merge.

Adela Popescu este adepta vacanțelor all inclusive, unde merge însoțită de toată familia sa. În acest sens, vedeta spune că nu reușește deloc să se abțină din mâncat, atunci când vede diversitatea de preparate, ba chiar mai este un lucru pe care îl face, după ce se ridică sătulă de la masă. În cadrul emisiunii matinale pe care o prezintă pe Pro TV, chiar dacă i-a fost rușine să mărturisească în primă instanță, Adela Popescu a spus că întotdeauna mai ia ceva mâncare și pe plajă, pentru a avea de rezervă. 

„Mi-e rușine să spun. Dar eu, după ce că mănânc la cele trei mese la all inclusive, mai iau și la sufertaș, că nu se știe pe plajă dacă mi se face poftă.

Și am și un cod din ăsta, cu toată familia, mă ridic, dar vorbesc singură, în caz că mă aude cineva, ‘Astea le iau pentru băiețel, că a rămas în cameră, n-a putut să vină’. Și pun”, a mărturisit Adela Popescu, în cadrul emisiunii pe care o prezintă, potrivit fanatik.

„Radu era să leșine când a văzut!”. De necrezut ce au găsit Radu Vâlcan și Adela Popescu în casă

Unde pune Adela Popescu mâncarea pe care o ia de la all inclusive

Pentru a avea cât mai mult loc și pentru a trece neobservată, vedeta pune proviziile de mâncare în căruciorul celui mic, pe care îl folosește drept pretext.

„Și mai o schemă. M-am gândit, să fie foarte bine, în cărucior. Acolo poți să bagi fără nicio problemă, ‘Mai mănâncă ăsta micul pe plajă. Pot să vă spun și care sunt mâncărurile pe care le poți lua să nu se strice de la soare. Că nu poți lua orice carne”, a adăugat vedeta.

Adela Popescu, ținta criticilor. Ce i-a nemulțumit pe fani: ”Îmi pare rău să-ți spun, dar...”

MOTIVUL pentru care Adela Popescu nu mai vrea să meargă în vacanțe cu alte familii

Adela Popescu a vorbit în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete despre motivul pentru care de acum înainte va merge în vacanțe doar cu familia ei. Când a fost în Maldive, însoțită de familia Luarei Cosoi, aceasta a fost nevoită să plece cu două zile mai devreme, decât era programat. Totul s-a întâmplat din cauza copiilor ei, care nu s-au înțeles cu cei ai Laurei Cosoi. 

"Când mergi cu copii în vacanță, ai tendința de a zice: hai să mai mergem cu două familii care au copii, ca să se joace împreună. Nu nene! Pentru că copii se bat și normal că al tău are dreptate. În vacanța din Maldive băieții mei, când am văzut că îi dau cu lopățica în cap Ritei, fetița Laurei Cosoi, după ce o bătuseră toată vacanța, am zis: plecăm cu două zile mai devreme, nu mai fac față la stresul ăsta în care eu să mă simt mama aia denaturată, alții m-au certat că îi deranjează copiii când mănâncă la masă.. nu se poate.. ne urcăm în avion și plecăm acasă. Și am plecat cu două zile mai devreme, nu am mai rezistat, prea mult stres din cauza asta. Dacă ești singur, poți să țipi la copilul tău liniștit, așa cu oameni, nu poți.", a declarat Adela Popescu în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete „Da, Bravo”.

Radu Vâlcan, reproșuri față de Adela Popescu: ”Doamne, Adela!”. Ce l-a enervat pe prezentatorul TV

Radu Vâlcan și Adela Popescu, despre momentele de gelozie din cuplu: "Telefoanele noastre sunt la comun"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adela popescu  obiceiuri  vacante 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel