Adela Popescu, în lenjerie intimă cu doar câteva zile înainte de a naște. Actorul a făcut imaginile publice: „Iartă-mă că dau din casă”
Data publicării:
Adela Popescu mai are foarte puțin până când va deveni mamă pentru a treia oară. Cum s-a fotografiat vedeta TV?

Prezentatoarea TV și Radu Vâlcan așteptă venirea pe lumea a celui de-al treilea băiețel al lor. Adela Popescu este emoționată și nu știe cum va fi viața cu trei copii în casă, dar așteptă cu nerăbdare să își strângă la piept copilul. 

„Oricât de înțelegători cred eu că sunt, au și ei tot felul de... de exemplu Andrei își așteaptă frățiorul cu foarte mare dragoste. Când îi zic că am un bebe în burtă, îmi dă un pumn. Alexandru, în schimb, e mult mai înțelegător, el a mai trceut prin asta, știe cum e. 


Mă gândesc o dată la naștere, asta mă sperie foarte tare, mă sperie povestea cu virusul Covid și mă mai sperie felul în care voi gestiona afecțiunea pe care o pot oferi celor trei copii. E nevoie de o foarte bună organizare”, spus Adela Popescu la Vorbește Lumea. 


Aceasta i-a trimis o fotografie soțului ei, în care apare doar în lenjerie intimă. Radu Vâlcan nu s-a putut abține și a postat pe Instagram poza în care Adela apare cu burtica de gravidă înainte cu doar câteva zile de marea întâlnire. 


„Mi-a trimis iubita mea poza asta. Nu m-am putut abține să nu vi-o arăt. Iartă-mă, @adela_popescu, că dau din casă”, a scris Radu Vâlcan pe Instagram. 


Adela Popescu este foarte fericită, dar în același timp este și foarte stresată din cauza nașterii, dar și din cauza virusului Covid-19. Prezentatoarea TV spune că din cauza unor probeleme de sănătate pe care le are la nivelul coloanei, are dureri foarte mari în timpul travaliului. 


„Eu am niște complicații la coloană, asftel încât când copilul coboară se așează pe niște terminații nervoase ale coloanei. Deci mie când îmi începe travaliul eu nu am doar durere pe contracție, eu am o durere constantă ca atunci când cineva îți apasă pe măduvă, deci pe nervi, plus intensitatea de la contracție. Și atunci de exemplu cum am stat la Alexandru 10 ore în travaliu, la Andrei 5, acum nu știu cât voi sta, dar oricum sunt un infern (n.red orele de travaliu) pentru că durerea e foarte mare”, a mărturisit Adela Popescu, invitată în emisiunea „Vorbește Lumea”. 

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Adela Popescu (@adela_popescu)

 

Citește și: Pepe și Yasmine Ody, vacanță de vis în Paris alături de Maria și Rosa. Cum se înțeleg cele două fetițe cu noua iubită a artistului

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adela popescu  Radu Valcan  sarcina 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel