Adela Popescu, revelație, după ce fiul ei a avut probleme de sănătate: „Ce nu se vede în aceste fotografii”
Data publicării:
Adela Popescu a dezvăluit că serile trecute a avut o revelație, după ce a trebuit să aibă grijă singură de fiul ei, care se simțea rău. 

Adela Popescu a postat o serie de fotografii în care apare fericită și veselă. Vedeta spune că în spatele zâmbetelor se află foarte multă oboseală, pentru că nu a dormit toată noaptea, din cauza problemelor de sănătate ale fiului spu. 

„Astăzi a fost o zi plină și foarte frumoasă. 
Ce nu se vede în aceste fotografii este că azi noapte Andrei a făcut febra. Nu că ar fi mare lucru. Copiii fac mereu. Dar Radu era la munte pentru maratonul la care urmă să participe astăzi și deci noaptea am petrecut-o făcând singură planton. Și deși nu pomenesc acum de vreo situație iesita din comun, mi-am dat seama, încă o dată, ce bine e să le duci pe toate, și bune și rele, cu partenerul tău, cu tatăl copiilor tăi.
Sigur că dacă era acasă mă supăra că a adus Nurofen în loc de Paracetamol, sau că apa pe care o cerea unul din copii, era prea rece. 
Dar acum că nu a fost, am realizat, din nou, ce important este și că seara pun capul pe umărul lui și știu că suntem amândoi în asta, parte în parte, în mod egal, cu tot sufletul…Și astfel, orice moment, indiferent cât de greu, devine mai ușor.
Mămici ce vă creșteți copilașii singure, sunteți adevărate eroine. Voi sunteți adevăratele eroine. 
Vouă nu va ia nimeni “sacul” de pe umerii voștri că să îl pună pe ai lui…” a scris Adela Popescu pe Facebook. 

 

Adela Popescu, mesaj neașteptat, la miez de noapte: "Am un gol în stomac"

Adela Popescu este atât de îndrăgită de fanii ei, în primul rând, pentru naturalețea și pentru sinceritatea, pe care a arătat-o față de comunitatea sa, de-a lungul timpului. Vedeta formează o familie perfectă alături de Radu Vâlcan, cei doi având împreună și trei băieți de care sunt foarte mândri, chiar dacă nu le este ușor întotdeauna. În acest sens, îndrăgita prezentatoare a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care apare alături de soțul ei și de unul dintre băieți, pe care îl poartă încă în cărucior. Chiar dacă nu le este ușor să plece cu trei copii în vacanțe, cuplul celebru a demonstrat că se poate, cele mai frumoase amintiri venind tocmai din astfel de momente. 

"Vedeți voi, eu doar mă uit la imaginea asta și am un gol în stomac de fericire. Bate inima mai tare și mă simt motivată să fac, cumva, să mai trăiesc astfel de momente. Și, pentru că mi le doresc atât de mult, sunt sigură că vor veni. Ce vreau să va spun este că avem o imensă responsabilitate în a încerca să trăim frumos fieeecare clipă. Căci, fiecare clipă, transformată în amintire, reprezintă motor și combustibil pentru următoarea. Și, uite așa, clipa fericită, lângă clipă fericită, o pui de o viață frumoasă pe acest pământ. Eu zic că merită puțină strădanie, nu?", a scris Adela Popescu pe pagina sa de Instagram.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Adela popescu  copii  mame  Radu Valcan 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel