Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”
Adelia Popescu este în culmea fericirii de când a aflat că va fi mămică pentru a treia oară. Pe 8 ianuarie, prezentatoarea Tv a anunțat că este însărcinată cu cel de-al treilea copil și că renunță pentru moment la emisiunea "Vorbeşte lumea".
”Noi ne-am mai dorit un copil, însă testul l-am făcut, după ce chiar în timpul unei emisiuni, producătoarea și alte prietene mi-au zis că am o lumină aparte. Rezultatul a fost pozitiv. Mă bucur să vă spun că mă simt foarte bine, am avut doar 2-3 zile de grețuri, în rest totul a fost și este în regulă (…) Cove va rămâne alături de Lora, care este o parteneră de nădejde și sunt absolut sigură că-mi vor lumina diminețile pe care le voi petrece în fața micului ecran, în timp ce ei vor fi pe canapea în studio”, a declarat atunci Adela.
Proaspăt întoarsă în țară, Adela i-a vizitat astăzi pe Lora și Cove și le-a povestit acestora despre aventura ei: ”Copiii ieșeau rar afară, nu mai mergeau la grădiniță. Și ne-am dat seama că este singura perioadă în care puteam pleca. Am ales o locație foarte sigură. Am plecat liniștiți, știind că toată lumea este testată în avion și pe insulă.”
Adela Popescu a făcut marele anunț!
”Toată lumea se întreabă: va fi băiețel sau fetiță! Putem da un răspuns?”, a întrebat-o Cove pe scumpițica lui! Cu zâmbetul pe buze și cu energia bine cunoscută, Adela a declarat: ”Să nu mai prelungim adrenalina... E băiat! Noi ni l-am dorit foarte mult acest copil și eu m-am imaginat mamă de trei băieți! O să fiu regina lor.”, a spus Adela Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adela popescu baiat sarcina
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...