Adela Popescu, susținută în carieră de Mihai Constantinescu: Am dormit nopți întregi la el acasă
Data publicării:
Adela Popescu a vorbit despre relația apropiată, pe care o avea cu artistul Mihai Constantinescu.

Prezentatoare, cântăreață, actriță... Adela Popescu este o cunoscută vedetă de la noi din țară. Puțini știu însă cum s-a lansat aceasta în cariera muzicală și cine a fost omul care i-a acordat încredere totală, de când a auzit-o prima dată cântând.

„Mihai Constantinescu m-a determinat să vin la București. Eram în tabără, la mare. A avut un concert, iar eu am luat microfonul și am zis că vreau să cânt. I-a plăcut foarte mult și mi-a cerut contactul. Mi-a zis că am talent şi că mă poate ajuta. Mi-a compus melodii. Am dormit nopți întregi la el în casă, mi-au cumpărat haine. Nu a fost doar un mentor profesional, a fost alături de mine din toate punctele de vedere.”, a declarat Adela Popescu, potrivit ego.ro.

Ce spunea Mihai Constantinescu despre Adela Popescu

Mihai Constantinescu a fost un cunoscut cântăreț de muzică ușoară din România. Regretatul artist a avut doar cuvinte de laudă pentru cea pe care urma să o aducă în casa lui și să o trateze ca pe propriul copil. 

„Am cunoscut-o la Năvodari. Avea 11 ani și am auzit-o cântând. Am rămas fascinat. Cânta…rupere, mai ales la vârsta ei”, declara Mihai Constantinescu, cu mult timp în urmă.

"A fost precum copilul nostru"

Mihaela Constantinescu, prima soție a lui Mihai Constantinescu, a dezvăluit ce a simțit în tot timpul în care Adela Popescu a trăit în casa lor.

„Ne-am bucurat atunci de prezența ei, ne-am comportat la momentul respectiv precum părinții ei, precum ar fi fost copilul nostru. Am cunoscut-o pe Adela când era foarte mică… în clasele primare… a venit și a locuit la noi pentru o perioadă lungă de timp. Un copil adorabil și talentat, care ne-a încântat cu prezența ei. Am fost o familie fericită împreună și ne-am bucurat de fiecare zi. Astăzi, de câte ori o văd, îmi amintesc de acea perioadă minunată”., a spus Mihaela Constantinescu.

Ce spunea Adela Popescu la moartea artistului

„Te rog să revii, Înger de lumină / Fă-mi de mai poți viața mai senină / Te rog să revii, dă-mi secretul vieții / Și du-mă-n zbor, într-o lume de vis, spre necuprins…”. Mulțumesc. Îmi pare rău.”, a scris ea pe faceebok.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adela popescu  mihai constantinescu  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel