Adina Buzatu: Ce purtăm în seara de REVELION și care sunt tendințele în modă pentru anul 2022 /EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Adina Buzatu, stilist vestimentar, a prezentat, în exclusivitate pentru SPECTACOLA, tendințele în modă pentru anul 2022 și care sunt ținutele ideală pentru seara de Revelion. 

Adina Buzatu a vorbit pentru Interviurile SPECTACOLA despre culoarea anului 2022 și despre tendințele din modă de care ar trebui să ținem cont. 


SPECTACOLA: În anul 2022 se poartă nuanța albastru brebenoc sau saschiu. Aceasta a fost aleasă de compania Pantone drept culoarea anului viitor și este botezată Very Peri. Cu ce culori o putem combina? Pe cine avantajează această culoare și cine ar trebui să evite să o folosească?

Adina Buzatu: Very Peri, aleasă de Institutul Pantone drept culoarea anului 2022, este o nuanță dinamică de albastru cu un subton de roșu violet, care inspiră energie, entuziasm, creativitate și vine din familia de nuanțe violet. Prin urmare, aceasta poate fi asortată cu tonuri neutre, culori calde și nonculori. Cei cărora nu le plac experimentele cromatice, o pot purta cu alb, negru sau gri deschis. Contrastul cu negru îți oferă un strop de îndrăzneală și te menține, în același timp, în zona sigură. Pentru și mai multă culoare în ținută, poți miza pe asortarea ton pe ton, cu alte nuanțe de violet, mov și indigo sau pe un contrast suav cu tonuri pastel precum galben pai, ivoar, lila. 

Această culoare avantajează persoanele cu tenul alb și cu siluetă suplă. Evită să o porți dacă ai ceva kilograme în plus pentru că amplifică volumul. 

 

SPECTACOLA: Care sunt tendințele în modă pentru anul 2022 și ce sfaturi le poți oferi doamnelor și domnișoarelor?

Adina Buzatu: Anul viitor se poartă în continuare sacourile. Stilul este accentuat prin micro-blazere, sacouri cu croieli lejere și cămăși supradimensionate. Salopeta mulata pe corp sau așa-numitul Catsuit este o surpriză mult așteptată pentru doamnele care vor să aibă un look sexy. La fel și revenirea fustelor mini. Top-urile sutien sau bustiera infuzează ținutele de petrecere cu un aer modern. Pantalonii cu talia joasă sunt și ei un mare hit anul viitor, însă se reîntorc acum în croieli largi. 

 

SPECTACOLA: Ce sfaturi ai pentru domni în materie de modă pentru anul care urmează?

Adina Buzatu: Tendințele de anul viitor merg pe foarte multă culoare, iar sloganul less is more care a dominat ultimii ani este înlocuit acum de principiul more is more. Pentru domni, în mediul de afaceri, în zona smart casual sau pentru evenimente, costumul la două rânduri de nasturi este un clasic de nelipsit din garderobă. De asemenea, costumul navy rămâne în topul tendințelor de stil. Pantalonii chino albi, bej sau gri piatră sunt ideali pentru stilul smart casual, alături de un tricou, sacou și sneakerși. Se poartă mult jeanșii indigo, maletele și cămășile simple, în culori neutre. În magazinul TRENDS by Adina Buzatu există deja o selecție de piese cu stil din tendințele anului viitor. 

 

SPECTACOLA: Ce materiale alegem pentru iarna anului 2022? 

Adina Buzatu: Sustenabilitatea rămâne un trend în sine. Lâna reciclată, bumbacul și poliesterul sunt folosite atât pentru exteriorul hainelor cât și pentru căptușeala paltoanelor sau a jachetelor matlasate. Materialele cu aspect neregulat, texturat, rezultate din amestecul de bumbac, lână și lycra merg în cămăși, jachete și paltoane, pentru un look sport casual. Țesăturile cu aspect tridimensional imită tricotajele în piese precum jachetele supradimensionate. 

 

SPECTACOLA: Ce alegem pentru ținuta dintre ani, mai ales că acum s-a dat drumul la distracție, iar femeile abia așteaptă să își pună în evidență hainele și accesoriile după o perioadă în care accesul la distracție a fost limitat? Cum ar arăta o ținută la modă pentru petrecerea de Revelion?

Adina Buzatu: Așa cum spuneam mai sus, salopeta mulata este o opțiune originală și sexy pentru petrecere. Poți opta pentru un model din lurex, cu un sacou pe deasupra și tocuri, sau poți alege o salopeta stil smoching cu pantofi stiletto. De asemenea, anticipând tendințele, poți miza pe un look modern cu fustă cu croială amplă, peste genunchi, un top sutien și sacou purtat pe umeri. Poșetele în culori tari sunt foarte apreciate în look-urile anului viitor. Poți alege una pentru a da culoare unei ținute all black sau în culori neutre. 

 

SPECTACOLA: Ce aleg domnii pentru seara dintre ani? 

Adina Buzatu: La o petrecere cu dress code Black tie, smochingul este în continuare cea mai rafinată alegere. Dinner jacket într-o nuanță de albastru indigo sau bordo accentuează aerul festiv. Pentru o petrecere mai relaxată poți miza pe costum cu maleta sau pe jeans cu cămașă și vestă. 

 

SPECTACOLA: Care sunt cele mai mari greșeli pe care le facem de obicei când ne alegem ținuta de seară? 

Adina Buzatu: La femei, asocierea rochiei de seară cu pantofi sport sau mix-ul cromatic eclectic sunt lipsite de bun gust. Stilul este definit prin reguli clare care nu ar trebui încălcate în ținutele de eveniment. Bărbații trebuie să evite să poarte tricou, hanorac sau orice altă piesă sport în ținute festive, chiar dacă le asociază cu costum. 

 

SPECTACOLA: Care este articolul vestimentar pe care orice doamnă trebuie să îl aibă în garderobă în sezonul de iarnă 2021/2022?

Adina Buzatu: Maleta din lână baby merinos extrafina, albă, bej, muștar sau kaki. 

 

SPECTACOLA: Un mesaj pentru cititorii SPECTACOLA și DCNews!

Adina Buzatu: Urmăriți tendințele dar purtați doar ce vi se potrivește, păstrați-vă stilul prin alegeri minimaliste și accente de culoare și întâmpinați noaptea dintre ani în ținute festive, indiferent unde se desfășoară petrecerea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: 2022  adina buzatu  culori  modă  revelion  tendinte  tinute 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel