Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”
Adina Halas este o adevărată împătimită a călătoriilor. A văzut până acum extrem de multe destinații din lumea aceasta, iar pe viitor își propune să-și completeze și mai mult lista, cu fel de fel de destinații îndepărtate și exotice. Tocmai din acest motiv, vedeta deține, fără doar și poate, cheia unei vacanțe reușite, astfel încât am rugat-o pe aceasta să ne dezvăluie și nouă trucurile pe care trebuie să le știe orice persoană care își propune să călătorească în străinătate.
„Înainte să plecăm într-o țară străină, este foarte important să cunoaștem câteva lucruri care se fac sau nu în respectiva țară. De exemplu, dacă mergem în Orientul Mijlociu, sunt anumite lucruri pe care este bine să le iei în considerare, cum ar fi o vestimentație adecvată. Apoi, eu întotdeauna verific și alertele de călătorie din zonele în care merg, mă mai interesează foarte mult să-mi organizez bagajul astfel încât să am tot ce-mi trebuie, dar să nu mă limiteze foarte tare. Fac dinainte de apleca într-o călătorie research. Știu exact ce vreau să vizitez și de ce experiență vreau să am parte. De multe ori, la fața locului mă las surprinsă și de alte lucruri, dar cam știu ce vreau să bifez, nu stau să pierd timpul, să mă gândesc jumătate de zi ce ar trebui să facem.”, a declarat Adina Halas, în exclusivitate pentru Spectacola.
De asemenea, Adina Halas spune că trebuie să ai în vedere și mai multe lucruri, dacă urmează să călătorești alături de copii sau chiar de un animal de companie.
„Așadar, le recomand tuturor să-și facă un plan de-acasă, pentru că așa vor câștiga mai mult timp, vor avea mai mult timp la dispoziție să se bucure de experiențele locului în care se duc. Mai mult, verificăm periodic pașaportul, în cazul în care e expirat, să avem timp să ni-l facem. Dacă urmează să călătorim cu animale, să ne interesăm de condițiile pe care trebuie să le îndeplinim. Trebuie să ne interesăm și de opțiunile de cazare pentru care optăm, pentru ca ele să fie pet friendly, să nu ne trezim acolo că nu primesc animalul. După care la fel, dacă urmează să pleci cu copilul, activitățile se schimbă și trebuie să treci pe listă activitățile pentru copil, trebuie măcar una pe zi.”, a continuat aceasta.
Cât despre lista celor mai fabuloase destinații din lume pe care le-a văzut până în prezent, Adina Halas a realizat cu greu un top. Mai mult, aceasta ne-a mai dezvăluit și care sunt destinațiile pe care își dorește pe viitor să le bifeze neapărat.
„Îmi e greu să aleg cea mai frumoasă destinație, pentru că am fost în multe locuri care mi-au plăcut. Hong Kong, Macao, Jamaica, mi-a plăcut Tel Avivul, Madeira, iubesc Parisul, sunt foarte multe locuri, dar un loc care mi-a rămas în inimă într-un loc aparte este Boracay, o insulă din Filipine, care are cea mai frumoasă plajă pe care am văzut-o vreodată și am văzut foarte multe. Are nisipul alb și o apă turcoaz. Îmi mai doresc mult să vizitez Japonia, Noua Zeelandă, Australia și cred că locul de vis pentru mine ar fi Fiji.”, a declarat Adina Halas pentru Spectacola.
Pe aceeași temă: Adina Halas, secretul relației de 13 ani: „O căsnicie nu înseamnă doar fluturași în stomac”. Motivul pentru care oamenii ajung în pragul divorțului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adina halas calatorii trucuri vacante
Daniela Simulescu, astrolog DC...