Oana Roman, mărturisiri emoționante despre fiica sa. Vedeta consideră că cea mică are probleme de sănătate din cauza suferinței prin care trece
Adriana Bahmuțeanu este una dintre cele mai cunoscute vedete din România. După scandalul dintre ea și Silviu Prigoană, de care a divorțat de mai multe ori și cu care s-a împăcat în repetate rânduri, Adriana și-a găsit fericirea în brațele afaceristului George Restivan. EA și George s-au căsătorit în secret, în Ucraina, acolo unde au avut o frumoasă ceremonie într-o biserică ortodoxă. Drumul a fost unul dificil, având în vedere că tensiunile de la graniță abia începuseră.
Vezi și: „ E altă lume” Adriana Bahmuțeanu și-a luat copiii și a plecat în America. Cu cine s-au întâlnit
Cu ocazia unui interviu, vedeta a mărturisit cele mai prețioase lecții învățate din credința creștină. Ea a menționat câteva detalii despre încrederea în sine și cum trebuie ca cineva să se pună pe primul loc pentru a beneficia de grațiile celui de Sus.
„Ca fiecare om, am trecut prin multe. M-a ajutat credința în Dumnezeu și credința în propria mea persoană. Dacă tu nu ai încredere în tine, dacă tu nu te pui pe primul loc în viața ta, dacă nu înveți ce ai de învățat, nu o să te ajute nimeni până la urmă. E adevărat că Dumnezeu e sus și ne ajută pe toți, dar mai trebuie să știm și cum să cerem și dacă noi cerem lucruri materiale sau cerem lucruri fățarnice sau să moară capra vecinului, nu o să se întâmple niciodată asta”, a spus Adriana Bahmuțeanu, la Antena Stars.
Mai departe, Adriana a mai punctat faptul că atât frica de moarte, cât și frica de viață reprezintă un obstacol în calea oamenilor. Frica de moarte, potrivit celebrității, aduce o scădere în intensitatea trăirii vieții.
„Dumnezeu ascultă rugămințile care vin din sufletul oamenilor, rugămințile curate ale oamenilor, care vin din esența, din sămânța divină pe care fiecare din noi o are. Pe unii îi îndoaie problemele vieții, alții devin foarte temători de viitor, de asta oamenilor le e frică de moarte, iar frica de moarte înseamnă frică de viață. Dacă ți-e frică că o să mori, nu îți trăiești viața din plin”, a mai spus vedeta, la Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: Adriana Bahmuțeanu credinta george restivan lectii moarte
Daniela Simulescu, astrolog DC...