Adriana Bahmuțeanu o atacă dur pe Ana Morodan: „Sper să ajungă cât mai repede la lada de gunoi a istoriei”
Data publicării:
Adriana Bahmuțeanu a postat un mesaj dur în mediul online, după ce Ana Morodan a fost reținută de poliție, după ce a condus sub influența alcoolului și substanțelor interzise.

Faptul că Ana Morodan a fost prinsă la volan după ce a consumat alcool și substanțe interzise, ba chiar și fără să fie în posesia unui permis de conducere a uimit pe toată lumea, mai ales din cauza faptului că aceasta este una dintre cele mai urmărite influencerițe din mediul online. Chiar dacă Contesa Digitală și-a recunoscut vina și și-a cerut tuturor scuze pentru gestul greșit pe care l-a făcut, unele persoanele publice au pus-o dur la zid pentru exemplul pe care-l oferă tinerei generații, printre care și Adriana Bahmuțeanu. 

„Influencera Ana Morodan, Contesa Digitală a ajuns în arestul poliției după ce a sfidat legea și a condus în mod repetat și fără permis, beată mangă și trasă pe nas!
Sper să ajungă cât mai repede și la lada de gunoi a istoriei, împreună cu mentorul ei, cel care a făcut-o celebră, fraierul de Lucian Mândruță!!!

Pentru că astfel de persoane bizare, așa zișii tineri frumoși liberi, nu au ce să caute în spațiul public și să devină idoli pentru generații întregi!!!”, a început să spună Adriana Bahmuțeanu, pe contul ei oficial de socializare.

Te-ar putea interesa și: Ana Morodan, dieta MINUNE aprobată de Uniunea Europeană, care o ajută să se mențină în formă: „Conține tot ce vreau”

„Crede că i se cuvine totul pe această lume și este deasupra legii”

Adriana Bahmuțeanu nu știe de unde a apărut această celebritate de care se bucură Ana Morodan în ziua de astăzi și tocmai acesta este motivul pentru care faima i s-a urcat atât de repede la cap. În același timp, vedeta nu credea faptul că Contesa își va cere public scuze, așa cum s-a și întâmplat.

„Cineva a transformat-o într-o adevărată icoană pentru generațiile tinere. Mă întreb dacă Ana Morodan își va cere scuze public atunci când va ieși din arestul poliției. Mă tem că nu! Pentru că o astfel de persoană, de regulă, crede că i se cuvine totul pe această lume și este deasupra legii. Asta este beția celebrității. Persoana asta a ajuns peste noapte o persoană cunoscută.”, a adăugat Adriana Bahmuțeanu.

Citește și: Ana Morodan, adevărul despre viața sentimentală: „Vreau să mă distrez, nu mai dau suflețelul oricui”. Ce spune Contesa digitală despre fostul iubit

Ana Morodan și-a cerut scuze, după gestul neașteptat pe care l-a făcut

Chiar dacă este una dintre cele mai controversate persoane publice, care uimește prin toate aparițiile unice și comportamentul extravagant, Ana Morodan a ales în cele din urmă să-și ceară scuze, spre mirarea unora. Vedeta știe că a greșit și își îndeamnă urmăritorii să nu-i urmeze exemplul. De asemenea, aceasta își dorește să simtă compasiune și empatie, chiar dacă este pusă la zid de majoritatea persoanelor în această perioadă dificilă.

”Pentru copiii și tinerii care mă urmăresc și care visează să fie și eu influenceri. Nu faceți ca mine. Să nu vă credeți mai puternici decât viața, să nu vă lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită.

Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut mai mult. Am vrut doar să fiu o fată iubită și fericită. Acum mi-aș dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greșește, tot satul vine și în mângâie și îl îmbrățișează. Ei cred că toți suntem buni și avem nevoie mai mult ca oricând de înțelegere și dragoste umană, atunci când greșim. Fiind blânzi cu cel care a greșit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveți grijă de mintea și sufletul vostru.”, a mai spus Ana Morodan, pe rețelele de socializare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Adriana Bahmuțeanu  alcool  ana morodan  arest  critica 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel