CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu
Adriana Trandafir este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. A cucerit pe toată lumea cu naturalețea ei și cu simțul umorului. Aceasta participă în cadrul emisiunii Asia Express, împreună cu fiica ei, Maria Speranța, de care este tare mândră.
Chiar dacă publicul nu este obișnuit să o vadă pe celebra actriță plângând, în cadrul emisiunii de la Antena 1, aceasta a deschis o rană pe care o credea închisă de mult. În urmă cu foarte mulți ani, aceasta și-a pierdut fiul, în vârstă de doar 7 ani, în urma divorțului.
„M-am trezit emoționată și s-a deschis la mine un sertar pe care îl tencuisem într-o criptă și n-aș fi vrut să vorbesc despre lucrul ăsta niciodată. Voi nu aveți nevoie de actrița Adriana, ci de mama Adriana, care câteodată nu a fost alături de voi. De multe ori. Știi că tu ai apărut când credeam că viața mea nu mai are niciun rost. Mă gândesc tot timpul la Ștefan. Când erai mică, tu nu mă întrebai de Ștefan. Știai că e un frate, știai că îl vizitam din când în când cu tine, câteodată, când puteam. Ștefan e sufletul meu și e fratele tău și cred că e singurul cadou pe care am putut să vi-l fac: să fiți împreună frați”, a mărturisit Adriana Trandafir.
Actrița a trăit un șoc și mai mare atunci când la procesul de divorț, tatăl ei a depus mărturie împotriva. Acesta l-a ajutat pe fostul ei soț să câștige custodia fiului lor.
„Când l-am văzut pe tata la proces, când a venit martor împotriva mea, ca să-mi ia copilul, și a spus că nu sunt în stare să-l cresc. Și mi l-au luat pe Ștefan. Am crezut că viața s-a terminat pentru mine”, a mai spus actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță adriana trandafir asia express copii divort drama fiu
Andreea Raicu, cunoscută...
Jucătorul român în vârstă de 25...