Adriana Trandafir și Romică Țociu, marii câștigători de la „Te cunosc de undeva”: „Împart acest premiu cu toți colegii mei”
Data publicării:
Sezonul 16 al emisiunii Te cunosc de undeva a ajuns la final. Adriana Trandafir și Romică Țociu au ridicat juriul în picioare. 

Adriana Trandafir și Romică Țociu sunt doi actori minunați, care au dovedit că indiferent de provocarea primită îi vor face față cu brio. Sezonul 16 al emisiunii Te cunosc de undeva și-a desemnat marii câștigători, iar Adriana și Romică sunt cei care au câștigat premiul de 15.000 de euro. Acești bani vor merge către o cauză nobilă. 


”Această sumă de 15.000 de euro nu înseamnă nimic față de câte 15.000 de emoții am avut, câte 15.000 mii de vieți câte am trăit cu toții, acest premiu nu este al nostru, este al întregii echipe, al întregii țări care de fapt a fost alături de noi ca această emisiune să reziste. Acest premiu nu este al nostru, este al celor care au nevoie de asemenea gesturi mari de iubire. Îți trebuiesc ani ca să câștigi încredere și doar o secundă ca să o pierzi și dacă n-am pierdut această secundă înseamnă că viața merge mai departe și cariera mai departe”, a spus Adriana Trandafir la Te cunosc de undeva.


Faimoasa actriță a izbucnit în lacrimi atunci când a auzit că ea și Romică sunt marii câștigători. Mesajul transmis de Adriana a emoționat până la lacrimi pe toată lumea. 


”Împart acest premiu cu toți colegii mei, e munca și a lor, și a voastră. Nu m-am gândit niciodată că am să câștig marele premiu la Te cunosc de undeva, am venit cu bucurie pentru că îmi place să joc, îmi place să mă transform, îmi place să fiu vesel printre oameni. Astăzi Daria, fiica mea, mi-a dat un mesaj ”succes tată, ești cel mai bun”. De unde ai știut mă tu? Vă iubesc și vă mulțumesc”, a spus Romică Țociu la Antena 1.

 

Citește și: Ei sunt finaliştii sezonului 16 Te cunosc de undeva! Cine se luptă pentru trofeu

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adriana trandafir  romica tociu  te cunosc de undeva 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel