Mihai Bendeac explică de ce refuză căsătoria și cum vede relațiile ideale: „Nu toată lumea vrea să facă compromisuri”
Problemele s-au ținut în lanț de Aida Parascan în ultimii ani. Vedeta a rămas fără suma de 4.000 de euro, bani pe care îi câștigase în urma show-ului culinar de la PRO-TV, după ce i-a ars casa în urma unui scurtcircuit. De atunci, Aida a avut parte numai de necazuri.
Aida Parascan își dedică majoritatea timpului celor trei copii pe care îi are. Cât despre căsătorie, vedeta nu exclude acest lucru, însă nu se focusează pe acest aspect.
„În ultima perioadă mă tot plimb prin țară, merg prin vacanță, vizitez tot felul de locuri frumoase. Nu am fost cu niciun iubit în vacanță, ci am fost cu fiica mea cea mare și a fost tare frumos, avem o relație frumoasă mama - fiică. Mă întrebi dacă mi-aș reface viață personală, dar nu am cum să mi-o refac pentru că viața mea nu are nevoie de refacere. Eu nu am fost căsătorită niciodată și sunt bine așa cum sunt, dar dacă Dumnezeu o să îmi trimiță pe cineva pentru mine care o să mă iubească și o să îmi vrea binele o să văd la momentul respectiv. Acum nu știu ce răspuns să îți dau. Pot spune că am învățat să mă bucur de viață și să fiu fericită singură, dacă o să fie cineva în viața mea bine, dacă nu, tot bine”, a declarat Aida Parascan pentru Click!
Aida Parascan a trecut prin clipe de coșmar, în urmă cu câteva luni, după ce a fost implicată într-un grav accident de circulație. Vedeta se îndrepta spre Bacău, împreună cu o prietenă. Într-un moment de neatenție, automobilul în care se aflau cele două a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat de câteva ori.
Aida Parascan a recunoscut că șocul pe care l-a suferit în urma impactului i-au provocat o adevărată traumă. Vedeta a mărturisit că a visat cum privea accidentul în care ea a fost implicată și chiar erau și oameni care muriseră.
„Am visat cum priveam accidentul în care eu am fost implicată, doar că de pe carosabil...de la distanță totul. În acea mașină, în vis, țin minte, că erau alți oameni care au murit și eu priveam. În rest, în realitate, sunt bine, mă bucur de viață, ies în oraș cu prietenii, râd, glumesc cu ei, merg la emisiuni, evenimente. Chiar sunt bine! Încerc să îmi găsesc cât mai multe lucruri să fiu activă, să am mintea ocupată”, a declarat, Aida Parascan, pentru Click!
Vedeta a precizat că nu a rămas cu frică de condus, în urma accidentului, ci îi este frică să stea în dreapta.
„Nu am rămas cu frică de condus, nu îmi e frică să conduc, ci am rămas cu frică să stau în dreapta. Eu sunt o persoană care conduce foarte chill, sunt o persoană foarte calmă la volan. Am 23 de ani de când am permisul de conducere și nu am avut niciun eveniment de acest gen. A fost incredibil ce mi s-a întâmplat”, a mai spus, Aida Parascan, pentru Click
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: aida parascan casatorie planuri
Daniela Simulescu, astrolog DC...