Oana Lis a publicat prima fotografie cu Viorel Lis din spital. Ce mesaj emoționant a scris soția fostului edil
Armuriera filmului, Hannah Gutierrez-Reed, care a mânuit arma, se confruntă cu o acuzaţie similară, a declarat procurorul districtual al comitatului Santa Fe din New Mexico, Mary Carmack-Altwies.
"Nimeni nu este mai presus de lege şi se va face dreptate", a insistat ea într-un comunicat.
La data de 21 octombrie 2021, filmarea care avea loc într-o fermă din New Mexico (sud-vest) a luat o turnură tragică după ce Alec Baldwin a acţionat o armă despre care se presupunea că ar conţine doar gloanţe oarbe, însă un proiectil real a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, şi l-a rănit pe regizorul peliculei, Joel Souza.
Acest eveniment rar a şocat Hollywoodul şi a avut un puternic impact, conducând la apeluri pentru interzicerea armelor de foc pe platourile de filmare, unde prezenţa muniţiei reale este, teoretic, deja interzisă.
În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi de omor prin imprudenţă, Alec Baldwin şi Hannah Gutierrez-Reed riscă până la 18 luni de închisoare. Pedeapsa ar putea fi majorată, însă, până la maximum cinci ani de închisoare în cazul în care se dovedeşte neglijenţa în formă agravată.
În timpul pregătirii pentru mânuirea armelor de foc, actorul a părut "distras şi vorbea la telefon cu familia", potrivit unui document dat publicităţii marţi de procuror. Actorul a stat la pregătire doar 30 de minute, deşi sesiunea trebuia să dureze "cel puţin o oră sau mai mult", potrivit declaraţiilor armurierei date în faţa anchetatorilor.
Procurorul şi-a anunţat intenţia de a începe urmărirea penală la data 20 ianuarie. Avocatul actorului, Luke Nikas, a denunţat apoi o "îngrozitoare eroare judiciară".
"Domnul Baldwin nu avea niciun motiv să creadă că în armă se afla muniţie reală sau oriunde altundeva la locul filmării", a insistat el.
Alec Baldwin, în vârstă de 64 de ani, cunoscut îndeosebi pentru rolul din serialul "30 Rock", a susţinut mereu că i s-au dat asigurări că arma era inofensivă.
Asistentul de regie David Halls, care i-a înmânat pistolul şi i-a spus că acesta nu este periculos, urmează să fie acuzat de neglijenţă în mânuirea unei arme mortale. El nu a contestat această acuzaţie.
Alec Baldwin neagă, de asemenea, că ar fi apăsat pe trăgaci, lucru de care mulţi experţi se îndoiesc.
În luna august a anului trecut, vedeta a spus că se aştepta ca nimeni să nu fie acuzat, declarând pentru CNN că a angajat un detectiv particular pentru a stabili responsabilităţile în acest caz.
Tragedia a condus la o serie de procese civile iniţiate de mai mulţi membri ai echipei de filmare.
În octombrie 2022, Alec Baldwin a anunţat că a ajuns la un acord ce pune capăt proceselor civile iniţiate de familia lui Hutchins. Suma implicată nu a fost dezvăluită.
La acea vreme a fost anunţată reluarea filmărilor peliculei "Rust", pentru începutul anului 2023. Soţul regretatei directoare de imagine, Matthew Hutchins, urmează să fie promovat producător executiv al filmului, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: actor alec baldwin omor rust
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...