Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”
Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situații de Urgență al Ministerului Sănătății, a fost declanșată o alarma de incendiu (degajare fum la o instalatie de aer condiționat) la Spitalul de Boli Cronice Călinești. Au fost evacuați 32 de pacienți.
Nu sunt victime, toți pacienții au revenit în saloane, echipajele medicale de urgență s-au retras.
Potrivit ISU Argeş, au fost alertate forţe de la Detaşamentele de Pompieri Piteşti, Bradu, Garda de Intervenţie Topoloveni.
''Fumegaţie la nivelul etajului 1 al Spitalului de boli cronice Călineşti - medicul de gardă a evacuat 32 de pacienţi. Nu sunt probleme. Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiţionat'', precizează ISU Argeş.
Reprezentanţii ISU arată că sistemele de detecţie au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului şi astfel s-a declanşat alarma de incendiu, notează Agerpres.
''Ar fi vorba de praf în contact cu rezistenţele încălzite ale aparatului respectiv'', mai spune sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Social
Tagurile articolului: arges calimanesti incendiu
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bucharest International Film...