Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Alex velea nu s-a mai putut abține și a răbufnit, după ce s-a speculat că a fost martor la crima de la Padina. Astfel, artistul a decis să publice, pe rețelele de socializare, ultimul „mesaj”, cu privire la acest subiect controversat.
Artistul a spus clar și răspicat faptul că asocierea cu acest eveniment i-a adus un prejudiciu de imagine și mai mult decât atât, familia sa a început să fie afectată de această situație.
"Vă salut din nou. Acesta este ultimul mesaj pe care îl scriu pe această temă. În ultimele zile am suferit şi suportat cu greu felul în care lumea, manipulată de cei care au scris diverse articole privind implicarea mea în nefericitul eveniment de la Padina, m-a jignit atât pe mine, cât şi pe cei din familia mea. Mass media a folosit numele meu într-un mod ilegal şi eronat, spunând că am fost martor (deşi am spus clar că am aflat de tragedie a doua zi). Chiar după ce soţia domnului decedat a declarat că în momentul incidentului eu nu eram acolo, publicaţiile au făcut doar titluri oribile (în ceea ce mă priveşte, punându-mă într-o lumină foarte rea), pentru a manipula lumea şi a-şi vinde articolele", a spus Alex Velea.
Alex Velea a ținut să adauge faptul că, prin prisma ocupaţiei, socializează cu multă lume, face poze şi se filmează alături de multe persoane, iar acest lucru nu înseamnă că se cunoaște cu respectivii.
"Ştiu că sunt unele persoane care nu mă plac, deşi nu le-am greşit cu nimic, nu am epatat nici cu familia, nici cu cariera, persoane care totodată abia aşteaptă să greşesc şi să mă vadă într-un context ca cel prezentat de presă, care m-a defăimat în toate articolele. Noi, cântăreţii, facem cunoştinţă şi socializăm cu multă lume. Eu, Alex Velea, sunt prietenos, fac poze, mă filmez şi mă distrez cu foarte multe persoane. Asta nu vă dă dreptul să mă asociaţi cu nimeni şi nimic. Am observat că e simplu să critici, să tragi concluzii fără dovezi şi să jigneşti cu atâta ură şi uşurinţă. Putea să fie oricare din voi în locul meu. Sunt un om cu frică de Dumnezeu, muncesc în slujba muzicii pentru a vă face fericiţi şi încerc să îmi trăiesc viaţa cât pot de frumos, fără lucruri negative. Ceea ce vă doresc şi vouă!", mai spus Alex Velea.
Potrivit surselor din anchetă, conflictul ar fi pornit de la niște dedicații muzicale. Victima s-ar fi enervat și ar fi sărit cu pumnii la cei 3 bărbați suspectați de crimă. Aceștia ar fi ripostat cu o macetă și l-ar fi ucis. Victima a fost înjunghiată inițial în spatele tejghelei. Apoi a reușit să fugă până în parcare, unde a fost tăiată a doua oară și nu a supraviețuit.
Cine a fost Florentina Satmari, îndrăgita realizatoare TV, care a murit pe 15 februarie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...