Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Triunghiul amoros de la Survivor All Stars din ce în ce mai evident de la o zi, la alta. După ce au fost anumite tachinări între Alexandra Duli și Zanni, lucru care nu i-a plăcut deloc Anei Porgras, despre care se presupune că ar fi avut în trecut o relație cu bărbatul, concurenții din ambele tabere tind să facă mereu fel de fel de glume pe seama acestora. Astfel, în momentul în care Războinicele dezbăteau statutul sentimental al Alexandrei Duli, care spune că nu a avut până acum noroc pe acest plan, fetele l-au adus în discuție pe Zanni, văzând apropourile și apropierile dintre cei doi, care s-au făcut adesea pe traseu. Astfel, fără să ezite vreo clipă, Duli a vorbit despre despre o posibilă legătură de iubire cu adversarul său.
„Momentan îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am un iubit, eu sunt foarte nebună în relație. Poate sunt uneori prea independentă și poate de asta nu am o relație în prezent. Poate acesta este și minusul meu, poate ar trebui să fiu mai drăgălașă, mai ok cu statul 24/24 de ore cu cineva.”, a declarat Alexandra Duli.
„Poate să fie cineva din echipa cealaltă.”, au completat Lola și Ștefania, făcând referire la Zanni.
„Da.. și voi, avem de văzut.”, a completat Duli.
Astfel, chiar dacă nu respinge ideea unei posibile relații cu Zanni, Alexandra Duli spune că Faimosul are un anumit atașament pentru colega sa de trib, Ana Porgras. Aceasta a observat câteva discuții care au deranjat-o și care au făcut-o să se retragă.
„E prea atașat de Ana Porgras, era să dau cuiva un pumn în gură, jur. M-a prins gelozia. Între mine și Zanni poate există o relație de genul love-hate, pentru competiție și suntem aici doi adversari. Nu e 100% hate, chiar dacă e adversar. M-am dus o dată și i-am făcut ceva la mustață și el m-a strâns de față și atunci a zis cineva că îi spune Anei Porgras și el a zis „Nu, să nu-i spui”. Dar de ce să nu-i spună? Eu m-am supărat.”, a mai declarat Alexandra Duli la Survivor.
Astfel, dacă nu ar exista situația vizibilă dintre Zanni și Ana Porgras, Duli spune că și-ar fi dorit o relație sentimentală cu adversarul său.
„Mai poate fi ceva între el și Ana Pogras, așa că eu nu o să mă bag între ei, n-o să mă zbat, am venit aici pentru mine. Dacă se întâmplă ceva între mine și Zanni, sunt deschisă, dar nu văd o speranță momentan, e ceva drăguț între noi, dar e doar voie bună.”, mai spune ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...