Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Alexandra Ungureanu se numără printre cele mai apreciate artiste din România. Chiar dacă acum se mândrește cu silueta pe care o are, vedeta recunoaște că a avut perioade când a luat mai multe kilograme în plus.
În cadrul unui interviu, Alexandra Ungureanu a povestit că, în urmă cu trei ani, s-a îngrășat aproape șase-șapte kilograme, lucru care i-a displăcut, astfel că a decis să ia atitudine cu privire la acest lucru.
„Am avut o perioadă în care m-am îngrășat vreo șase-șapte kilograme. S-au pus treptat, câte două, de prin 2021 am început. E adevărat că probabil am și călătorit foarte mult, mai ales în Maramureș, în Ardeal, unde știm cum este bucătăria tradițională irezistibilă, iar gazdele foarte bune, foarte primitori. Ți se pune slabă în față și tot felul de bunătăți cu multe proteine și grăsimi amestecate și nu prea ai ce să faci și uite așa s-au lipit câte două, dar am zis că pot să le dau jos. Am mai pus câte două și la un moment dat, m-am trezit că nu mai stăteau hainele atât de bine pe mine”, a declarat Alexandra Ungureanu, într-un interviu acordat pentru Star Matinal.
Artista recunoaște că a apelat la o dietă scandinavă, pentru a da jos kilogramele în plus. Potrivit artistei, această dietă presupune calorii puține, dar cu nutrienți și vitamine mai multe.
„Am avut și ajutoare, o dietă scandinavă, cu calorii puține, dar cu nutrienți și vitamine, pentru că avem nevoie. Nu pot să mă înfometez, să mănânc foarte slab caloric. Trebuie să fiu sigură că am aportul asigurat de vitamine și minerale”, a mai spus artista.
În urmă cu ceva timp, Alexandra Ungureanu și-a deschis sufletul și a vorbit despre cel mai greu moment din viața sa. Invitată la podcastul „Aproximativ discuții', cu Gojira, artista a vorbit despre momentul dureros când și-a pierdut tatăl.
„Cel mai greu a fost când l-am pierdut pe tata. Acest lucru nu intra în calcul, aveam 27 de ani și nu aveam cum să mă gândesc la moarte. Nu făcea parte din schema mea personală. Atunci când a murit tata s-a rupt lumea în două, mi-am dat seama cât de fragil este totul, cât de important este să spui lucrurilor pe nume când trebuie. Să stai cu omul respectiv când trebuie, să fii mereu pregătită că viața se poate schimba peste noapte și să nu fie totul un dezastru.
Am fost într-o permanentă stare de negare când ne-a spus doctorul că tata este foarte bolnav și că mai are de trăit 6 luni. A mai trăit doar două. Și mama era bolnavă tot ce cancer, nu mai înțelegeam nimic. Boala lor m-a întărit, dar mi-a dat și niște angoase legate de moarte, a povestit artista.
Citește și: Alexandra Ungureanu iubește din nou, după despărțirea de Dj Gojira: „Nu sunt singură”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...