Alexandru Arșinel, noi informații despre starea sa de sănătate: „Nu sunt în stare să mă mișc ca lumea. A fost o cumpănă”
Data publicării:
Alexandru Arșinel a suferit o intervenție chirurgicală la inimă, la începutul lunii decembrie. 

Alexandru Arșinel, în vârstă de 82 de ani, încheie anul cu speranța că starea sa de sănătate se va ameliora. Marele actor a fost operat la inimă, chiar la începutul lunii decembrie. Medicii i-au montat un stent și acum urmează o perioadă mai lungă de recuperare, Deși a fost externat destul de repede după intervenție, actorul spune că se simte lipsit de putere dar speră că în luna ianuarie va căpăta puțină forță. 


„Mă simt mai binișor, binișor spus, pentru că încă nu mă simt în putere, sunt lipsit de putere. Sunt lipsit de ceea ce are Enache, de energie. Ușor, ușor, sper să mă pun pe picioare, iar în vacanța aceasta de la finalul anului și până în luna ianuarie sper să capăt și eu puțină forță”, a declarant Alexandru Arșinel pentru Click!.


Marele actor a declarat că a ieșit de două ori din casă în ultimele săptămâni. Operația la inimă vine după ce acesta s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. la începutul anului, artistul a fost internat în spital din cauza infectării cu noul coronavirus, iar în urmă cu câțiva ani, în 2013, a suferit o intervenție extrem de dificilă: transplant renal. În 2017, Alexandru Arșinel a mai trecut printr-o operație la inimă, după ce a suferit un infarct. El spune că toate aceste cumpene nu îl descurajează și că rămâne optimist că se va reface. 


,,De când m-am externat, de la începutul lunii decembrie, nu am ieșit din casă decât de două ori, să schimb niște pași cu pământul. Nu sunt în stare să mă mișc ca lumea. A fost o cumpănă. Au fost câțiva ani grei pentru mine, cu transplantul renal și cu operația la inimă, cu implantul unui stent. Acum trag de viață că e frumoasă! Sper să mă fac bine, că sunt al dracului, nu mă las!”, a mai declarat Alexandru Arșinel.


Alexandru Arșinel, în lacrimi după operația suferită la inimă: „Nu te duci la victorie sigură”

Imediat după operația suferită la începutul lunii decembrie, actorul a oferit primul interviu în emisiunea lui Teo Trandafir de la KanalD. 


„Condițiile din ultimii ani m-au determinat să stau puțin mai retras de o afișare mai puțin sănătoasă. De câteva zile m-am eliberat și încerc să îmi reintru în ritmul meu de muncă. M-am înțeles bine cu dl. director Vasile Muraru. Din punct de vedere al interpretării medicale am avut norocul să cunosc o echipă de medici condusă de doctorul Dorobanțu, care m-a și operat acum câteva zile pe cord. Deci am avut o operație pe cord și sper că vorbind la câteva zile demonstrează că avem medici buni.


Perioada a fost grea pentru că la operații pe cord nu te duci la victorie sigură. Inima stă acolo, bate și nu știi cât și pentru cine bate. Văd că de data asta am avut noroc de un control corect, care în principiu m-a pus pe picioare. Trebuie să treacă o perioadă să mă reacomodez cu viața, cu aerul, cu atmosfera. În orice caz să mă reîntâlnesc cu directorul Vasile Muraru să punem la punct tot proiectul”, a mărturisit Alexandru Arșinel, la Teo Show.


Alexandru Arșinel a izbucnit în lacrimi după ce a fost întrebat despre semnificația clown-ului pe care are pe birou. 


„Este însoțitorul meu. Semnifică partea nevăzută a ființei mele, care reprezintă în ansamblu un clown. Încercăm să îi încurajăm pe oameni, cum încercăm în aceeași măsură să ne încurajăm pe noi.Vrem să trăim. Viața e tare frumoasă”, a mărturisit actorul printre lacrimi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alexandru arsinel  inima  operație  sănătate  stent 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel