Alexandru Papadopol, mărturisire neașteptată de ziua Ioanei Ginghină: „Nu ți-aș fi făcut așa ceva”
Ioana Ginghină a vorbit despre povestea de dragoste pe care o trăiește în prezent.

Ioana Ginghină a împlinit recent vârsta de 45 de ani, însă celebra actriță pare că întinerește din ce în ce mai mult. Totul se datorează stilului de viață pe care aceasta îl trăiește în prezent, dar și oamenilor care o înconjoară și o susțin necondiționat. Printre aceste persoane se numără și Cristi, actualul partener de viață al vedetei, cei doi urmând în curând să facă și nunta. Ba chiar actrița a făcut comparație între iubitul pe care îl are acum și bărbații din fostele relații. Tot el este și cel care i-a realizat anul acesta cea mai frumoasă surpriză, cu prilejul zilei sale de naștere.

“Chiar astăzi îi ziceam că noi, pe 15 octombrie, facem 3 ani. Toată lumea zice: “Hai, că ești la început!”. Nu mai sunt chiar la început. Au trecut 3 ani de relație între timp. Deocamdată, ce pot să spun, pe mine mă susține Cristi cel mai mult dintre toți partenerii pe care i-am avut până acum. Deci e un first ca să zic așa. Poate se poate și mai bine, nu știu ce să zic, dar pot să spun sigur că, până acum, este cea mai bună variantă din tot ce am avut până acum.

Inclusiv acum, la ziua mea, eu nu țineam neapărat să mi-o țin, din comoditate în primul rând. Mi-a organizat-o el. Știam că o organizează, nu a fost petrecere surpriză, dar mi-a zis: “Iubita, nu trebuie să faci absolut nimic! Decât să te duci, să te machiezi, să te aranjezi”. Și așa a fost. A venit o firmă, el s-a ocupat de absolut tot. Firma aia a venit, a și strâns, a și plecat. A fost la noi în curte. Exact așa, m-am machiat, am coborât, am fost cu toată lumea. Am invitat doar oameni foarte apropiați mie. Eu nu am mai pățit așa ceva până acum”, a declarat Ioana Ginghină, potrivit Ego.ro

Cu ce medie a terminat fata Ioana Ginghină anul școlar: „Nu am bătut-o la cap. Vrea să intre la liceul Tonița” / EXCLUSIV

 

Ioana Ginghină dezvăluie dialogul purtat cu Alexandru Papadopol

Vedeta a scos la iveală și o conversație pe care a purtat-o cu Alexandru Papadopol, fostul ei soț, cu privire la povestea de dragoste pe care actrița o trăiește în prezent.

“Eu nu vreau să spun că am avut o viață urâtă. Nu era urâtă, nu aveam un termen de comparație. Inclusiv Alexandru, care a văzut pe Instagram postările, a zis: “Băi, bravo, chiar te felicit!”. A recunoscut și el: “Nu ți-aș fi făcut așa ceva în vecii vecilor!” Da, da (n.r. are o relație bună cu fostul soț). De asta și glumeam: “Bravo, Ioana, ai prins bine, ți-a ieșit bine de data asta!”. Îi zic: “Chiar vorbeam cu fiica ta, că nu mi-ai fi făcut așa ceva!”. Sunt total diferiți și eu sunt mai bine acum. (râde)”.

Ioana Ginghină, DIETĂ: ”Eu nu mai mănânc seara de ani de zile”. Cum arată meniul dintr-o zi al actriței / EXCLUSIV

Când se căsătorește Ioana Ginghină

Ioana Ginghină și actualul ei iubit vor ajunge în curând în fața altarului. Vedeta a și explicat motivul pentru care vrea să facă acest „legământ.”

„Cred că va fi în toamna cealaltă, pentru că am tot spus asta, noi o să ne căsătorim datorită faptului că ne și iubim, dar niște prieteni ne-au cerut de nași și ca să putem fi nași trebuie să ne căsătorim. (…) Prietenii noștri ne-au anunțat că se căsătoresc (…) și așteptă bebelușul și după aia o să fie nunta. Deci, undeva în septembrie probabil că o să fim nași și atunci, automat, o să facem și nunta”, a măturisit Ioana Ginghină, pentru Antena Stars.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Andreea Cercel | Dată: 01 oct 2022, 17:44

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ DA,BRAVO

Soția lui Adi Mutu avea 15 ani când acesta „a pus ochii pe ea: „Aveam 30 de ani pe vremea aia, eram și însurat”

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns