Alimentul la care Loredana Groza a renunțat complet: „Sunt ca Djokovici”. Așa se menține în formă, la 53 de ani
Data publicării:
Loredana Groza, în vârstă de 53 de ani, dezvăluie cum arată dieta cu care se menține în formă. Artista a renunțat complet la un aliment popular și spune că are dieta de campion. 

Loredana Groza face mari sacrificii pentru a-și păstra talia de viespe și picioarele tonifiate. Deși mulți o acuză că ar fi apelat la bisturiul medicilor esteticieni, artista dezvăluie că face sport zilnic și că are o disciplină de fier, când vine vorba de alimentație. 


„Nu prea am timp să mă gândesc să arăt altfel, pentru că atunci când ești tot timpul plecat, pe drumuri, trebuie să ai un regim extrem de disciplinat de viață. Altfel nu ai avea energia să cânți două ore, să îți faci încălzirea, și fizică, dar și vocală. Trebuie să își drămuiești  foarte bine timpul, somnul, bineînțeles că mâncatul este esențial, pentru că el îți dă energia pe care trebuie să o consumi, și în același timp să nu te încarci prea tare. Mâncăm mai puțin și avem mai multă energie”, susține Loredana Groza pentru UNICA.RO.

Alimentul pe care l-a scos complet din alimentație

Pe lângă faptul că are mare grijă la meniu zilnic, artista a luat decizia și să scoată complet din alimentație glutenul. Vedeta nu a dezvăluit însă dacă decizia ei care o motivație medicală, cum ar fi o intoleranță la gluten, însă spune că acest tip de dietă este urmată și de campionii în sport, precum Djokovic. 


”Nu mă ating de pâine și de tot ceea ce ține de făină, gluten. Sunt ca Djokovic, ca un campion mondial. Cred că trebuie să își cunoști corpul. Ajungem la un anumit moment în care trebuie să știm foarte bine cum să ne întreținem și cum să ne hrănim și ce are nevoie corpul nostru. Sunt ani de zile în care am făcut tot felul de excese și îți dai seama că tot noi suntem cei care plătim creditul”, mai spune solista pentru UNICA.RO.

Loredana Groza revine pe micile ecrane

 

Cel mai nou proiect ce poartă semnătura Ruxandra Ion şi Dream Film Production, comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, o readuce pe micile ecrane pe Loredana. Îndrăgita artistă revine astfel la una dintre pasiunile ei, actoria, şi o întruchipează pe Felicia Soare, o cântăreaţă nonconformistă. Alături de ea, telespectatorii o vor putea urmări în această toamnă şi pe Graţiela Voicu, actriţa care o va interpreta pe Diana, fiica acesteia şi soţia lui Victor (Matei Negrescu).

Loredana Groza se întoarce la una dintre pasiunile ei, actoria. Artista va juca o cântăreaţă în serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1

 

   Una dintre cele mai cunoscute şi iubite artiste din România, Loredana, s-a lansat în muzică la vârsta de 14 ani, câştigând cele mai importante trofee ale momentului - Steaua fără nume şi Festivalul de la Mamaia. De aproape 40 de ani, artista cucereşte generaţie după generaţie cu vocea ei unică şi cântecele sale, peste 600 înregistrate, majoritatea fiind scrise şi produse chiar de către ea. Cu peste 20 de milioane de albume înregistrate şi milioane de discuri vândute, a concertat pe toate continentele, în mii de spectacole. În film şi-a făcut debutul în A doua cădere a Constantinopolului, fiind cel mai mare succes de casă în cinema-ul românesc. A jucat în filme internaţionale, precum Modigliani, alături de Andy Garcia, dar şi româneşti, Minte-mă frumos sau Moştenirea, şi în seriale tv de succes, precum Regina, Inimă de ţigan sau Aniela. Loredana a jucat rolul Killer Queen în musical-ul We will rock you, pe muzica de la queen, iar în prezent joacă rolul principal în celebrul music-hall Mamma Mia.

 

Odată cu prima comedie romantică românească Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, artista se întoarce la una dintre pasiunile sale, actoria.  

               În proiectul de la Antena 1, Loredana o va interpreta pe Felicia Soare, mama Dianei, logodnica lui Victor (Matei Negrescu), o cântăreaţă nonconformistă, care cânta într-un bar înainte de Revoluţie. După ce a pus mâna pe un politician înstărit, a uitat de unde a plecat şi nu s-a sfiit să îşi înşele bărbatul de nenumărate ori, fără scrupule. Deşi a făcut parte din toate matrapazlâcurile soţului, atunci când acesta dă de necaz, alege să pozeze în victimă. Persoană cu un caracter fals, Felicia se dă drept prietena mamei lui Victor, însă în realitate i-a fost amantă soţului acesteia.

               „Sunt încântată să fac parte din acest nou proiect şi să mă reîntâlnesc cu o parte din echipa cu care am lucrat la Inimă de ţigan sau Regina. Îmi place să joc ,chiar dacă e o diferenţă între a juca un personaj pe scenă, aşa cum fac în musical-ul Mamma Mia şi a interpreta un rol pe micul sau marele ecran. Personajul meu din noul serial se numeşte Felicia şi este un personaj controversat. Îmi dă posibilitatea să-l abordez într-o cheie diferită faţă de personajele pe care le-am jucat până acum. E o nouă provocare şi se ştie că îmi plac provocările!”, a declarat Loredana.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dietă  gluten  Loredana Groza  pâine 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel