Alin Dincă (Trooper), despre succesul în rockul românesc din ultimii 25 de ani. Interviurile Spectacola și DC News
Data actualizării:
Data publicării:
Alin Dincă, solistul formației Trooper, vine la Interviurile Spectacola și DC News, miercuri, de la ora 18:00, pentru a vorbi despre cei 25 de ani de activitate și despre cum au reușit să cânte alături de cele mai mari nume de pe scena internațională a rockului.

Trooper au rămas tari ca munții și după 25 de ani de la înființare. 


Pe 12 iunie, una dintre cele mai importante trupe de pe scena rock românească va urca pe scena Arenelor Romane pentru un concert aniversar, ce marchează 25 de ani de la înființarea formației.

În deschidere va cânta Olympus Mons, una dintre cele mai tinere trupe din scena rock românească, câştigători în 2020 ai festivalului Posada. Pe scenă vor mai urca şi alţi invitaţi speciali, precum tenorul Alin Stoica, Paul Ciuci de la Compact, Cristian Hrubaru și Ronnie Romero, dar și câțiva invitați surpriză. 

Alin Dincă, solistul Trooper, este invitat în emisiunea „Interviurile Spectacola și DC News”, realizată de Georgiana Ioniță, pentru a povesti cum au marcat cei 25 de ani ai trupei. 

Trooper împărțit scena cu unele dintre cele mai mari nume din rock: Iron Maiden, Sepultura, Manowar, Judas Priest, Scorpions, Bilnd Guardian, Whitesnake, Nazareth, The Prodigy, Deep Purple și multe altele.

Alin Dincă mărturisește în cadrul interviului Spectacola că greii rock-lui internațional, precum Iron Maiden, Judas Priest, Whitesnake, Nazareth s.a.m.d., au ales Trooper să le deschidă concertele pe care le-au susținut în România. Un scenariu care părea doar un vis pentru târgovișteni, dar care, peste ani, li s-a îndeplinit. Este singura trupă rock din țară care se poate lăuda cu aceste show-uri de deschidere pentru legendarele trupe menționate mai sus.

„Am primit un telefon din partea organizatorilor concertului Iron Maiden de la București, din 2008, și mi-au spus că Iron Maiden pe noi ne-a ales să cântăm în deschidere. Când toți giganții pe care îi ascultam în copilărie să vină și să spună 'Bă, îi vrem pe ei să ne deschidă concertul', este ceva extraordinar. în momentul acela am plâns de bucurie”, a declarat Alin Dincă.

Cum au ajuns niște puști rockeri din Târgoviște să cânte alături de legendele rockului internațional, care au fost cele mai mari provocări în sfertul de secol petrecut pe scenă, dar și care sunt planurile de viitor ale formației, aflați miercuri, de la ora 18:00, din emisiunea care va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola, DC News și  DC News TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: 25 ani  alin dinca  hrubaru  iron maiden  trooper 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”




pixel