Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”
Alina Eremia este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cântărețe din țara noastră. Invitată în cadrul unui podcast, artista și-a deschis sufletul și a vorbit despre cele mai dificile momente prin care a trecut de-a lungul carierei sale, despre viața de artist și despre modul în care gestionează comentariile negative din partea fanilor.
’’Nu toată lumea m-a primit cu ușa larg deschisă. Nu toată lumea te place. Au fost oameni de-a lungul carierei mele care mi-au spus că sunt prea nazală și nu am cum să reușesc în industria muzicală sau că nu pot să mă desprind cumva de imaginea Lala Band și de formație sau că felul în care arătam la momentul respectiv nu era ideal, că eu eram mai plinuță și nu era pe vremea când pierdusem kilogramele. Au fost oameni care pe mine m-au motivat. Le mulțumesc tuturor oamenilor care nu au avut încredere în mine pentru că efectiv m-au determinat să fiu cea mai bună variantă a mea și să le demonstrez contrariul. Se poate! Mi se pare că tu trebuie să fii primul om care are încredere în tine și nu este doar despre încredere, să fii orb și să ai senzația că ești cel mai bun, nu despre asta vorbesc, ci despre faptul că tu ești ca să îți trăiesți visul. Acesta era visul meu. Visul meu era să devin artist, să cânt în fața oamenilor ”, a dezvăluit Alina Eremia în cadrul podcastului ’’#Te ascult cu Ilinca Vandici’’
Alina Eremia se bucură de o carieră muzicală de succes, iar piesele sale au ajuns să fie ascultate și îndrăgite de milioane de oameni. Întreabată în cadrul podcastului de unde își ia inspirația pentru piesele sale, vedeta a precizat:
‘’Din foarte multe locuri sau amintiri, povești pe care le aud sau le trăiesc. Cel mai mult cred că am scris din trecutul meu înainte să-l cunosc pe Edi, dar în același timp mă inspiră foarte mult și ce aud în jurul meu, pentru că de multe ori sunt un psiholog bun pentru prietenii mei. Fără să vreau preiau din povești și cumva le transpun în versuri, dar tot timpul trec prin filtrul meu. (...) Sunt o tipă veselă, nu prea am eu depresii, dar am și o latură nu neapărat atât de optimistă și atunci când scriu o accesez de multe ori pe aceasta. Cumva din durere mi se pare că ies cele mai profunde lucruri’’, a mărturisit Alina Eremia.
Fiind un artist complet, Alina Eremia a stârnit de-a lungul timpului apariția unor comentarii din partea fanilor săi. Pentru nu a ajunge să fie afectată, vedeta a vorbit despre modul în care gestionează aceste comentarii negative.
Nu trebuie să ai neapărat un motiv sau un fundament, ci poți să le legi de o mie de chestii. Că că sunt nazală, că machiajul nu mi se potrivește, că de ce mă îmbrac așa, că sunt prea corectă. Eu nu am avut niciodată o problemă cu critica constructivă, ci din contră, în schimb cu hate-ul gratuit am o problemă. Am trecut prin toate fazele. Greșeala mare este atunci când citești comentariile și le pui la suflet, după care au început să mă amuze. Am avut și stadii în care mi-am dorit cumva să-mi iau apărarea, să explic, dar până la urmă oamenii vor comenta indiferent de ceea ce faci, că o să judece, că o să vadă lucrurile prin ochelarii lor și de multe ori ochelarii mei nu sunt aceeași cu ochelarii lor și sunt ok. Am învățat că e ok, accept, trec mai departe. Până la urma contează să mă simt eu bine cu mine, asta e cel mai important’’, a precizat Alina Eremia în cadrul podcastului.
De asemenea, aceasta a fost întrebată dacă s-a îndoit vreodată de lucrurile pe care le-a făcut, spus sau arătat în urma apariției acestor comentarii.
‚’’Nu poți să fii niciodată sigur pe ceva, adică poți doar să faci ce crezi tu că e cel mai bine și ce te duce pe tine capul în momentul respectiv. Atunci când lansezi o piesă nu ai de unde să știi niciodată dacă o să meargă, dar obiectivul tău nu este să lansezi muzică doar de dragul de a face cifre sau de a avea succes, ci faci muzică în primul rând ca o terapie pentru tine și după să rezoneze cu oamenii. (...) Inclusiv la piesa ’’Ai fost’’ am citit o grămadă de comentarii în care oamenii povesteau frânturi din poveștile lor și efectiv am rămas cu un sentiment tare plăcut că am reușit să stârnesc ceva plăcut în interiorul lor și că poate le-am reactivat o amintire sau i-am ajutat să treacă peste un capitol’’, a mărturisit Alina Eremia.
Prezentă în cadrul podcastului, Alina Eremia a vorbit deschis despre ceea a rănit-o cel mai tare la oamenii din jurul său de-a lungul anilor.
’’Cel mai tare mă dezamăgesc oamenii care nu își respectă cuvântul dat și mi se pare că e o calitate destul de rară. Știi că oamenii promit, dar nu se țin de promisiune. Minciuna cred că poate fi iertată dacă este recunoscută. Unii oameni mint ca să mascheze un adevăr care poate fi dureros pentru alții și în contextul ăsta să zicem că este mai ok, dar nu-mi plac oamenii care în schimb au senzația care te pot lua de fraieră și că deși tu le dai ocazia să spună adevărul, insistă cu minciuna. Cumva e și un mod de a-ți deschide ochii, că poate persoana aia nu are ce să caute în viața ta. Și mai bine vă dați mâna sau de multe ori să se răcească lucrurile de la sine. Niciodată nu mi-a plăcut să scot ochii cuiva, să-i spun că știu că a mințit. Adică ce sens are? Eu știu că ai mințit, tu știi că ai mințit”, a dezvăluit Alina Eremia în cadrul podcastului ’’#Te ascult cu Ilinca Vandici’’
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Gabriela Ungureanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: a rtist Alina Eremia Ilinca Vandici
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bursucu' a vorbit despre un...