Alina Pușcău l-a părăsit pe Vin Diesel la prima greseală: „I-am zis nu, dar bineînțeles că m-am supărat. Din cauza aia s-a terminat relația”
Data publicării:
Alina Pușcău a păstrat tăcerea multă vreme în privința despărțirii de Vin Diesel. Frumoasa româncă, ajunsă acum în pragul măritișului, a rupt tăcerea în privința separării de celebrul actor american.

Alina Pușcău a încercat să își țină viața personală discretă și puține au fost momentele în care aceasta a vorbit despre ea. 
Acum, în pragul căsătoriei cu noul ei iubit, actrița și-a deschis sufletul și a povestit dramele prin care a trecut și motivul pentru care s-a despărțit de unul dintre cei mai râvniți bărbați din lume. 


Traumele cauzate de moartea tatălui


Alina Pușcău a învățat o lecție dureroasă de la viață. Vedeta nu a avut o relație prea apropiată cu tatăl ei și recunoaște că timp de 5 ani nici nu a vrut să îi vorbească sau să știe ceva de el. A aflat că părintele ei s-a sfârșit printr-un telefon, care avea să o urmărească ani la rând. Fosta concurentă de la Ferma mărturisește că a rămas cu traume din cauză că nu și-a putut ierta tatăl cât încă era în viață.

 

„Cu tatăl meu am avut o poveste de familie în care ne-am certat, iar eu n-am mai vorbit apoi cu el timp de 5 ani de zile. Mai târziu am primit un telefon în care mi s-a spus că a murit.

Atunci am învățat de la viață că întotdeauna trebuie să lași o poartă deschisă. Chiar dacă ești supărat pe oricine. Trebuie să ierți și să te ierți pe tine în primul rând. Să accepți situația. Doi ani mi-a fost foarte greu. De-acolo s-a schimbat tot. (…) Nu mai aveam orgoliu”, a povestit Alina Pușcău în emisiunea „La Măruță”, de la ProTv. 

Motivul pentru care s-a despărțit de Vin Diesel

Traumele copilăriei au urmărit-o pe Alina și în viața sentimentală. Actrița recunoaște că i-a fost greu să se gândească la căsătorie și chiar să treacă peste greșeala partenerului. 


„Din cauza tiparului familial și a tatălui meu, mi-era frică de căsătorie, mi-era frică să am copii. (…) Am suferit. Mă duceam acasă și plângeam. Eram rănită. Dar n-am vrut să arăt. Dacă cineva îmi greșea o dată se termina.

Vin Diesel a făcut o singură greșeală și s-a terminat. M-a invitat la părinții lui de Crăciun. Un prieten de-al lui a zis că prietena lui l-a lăsat și că vor să meargă toți, ei și alți prieteni, în Miami. Mi-a zis: ‘Te superi?. I-am zis nu, dar bineînțeles că m-am supărat. Din cauza aia s-a terminat relația', a mărturisit Alina Pușcău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: alina puscau  casatorie  despartire  vin diesel 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel