Alina Sorescu explică de ce a stat cot la cot cu Alexandru Ciucu: „Indiferent de situație, sunt prezenți ambii părinți”
Alina Sorescu explică de ce s-a afișat cu Alexandru Ciucu și fetițele ei. Cu ce ocazie se vor afișa din nou.

Alina Sorescu a venit cu declarații noi privind zvonurile legate de împăcarea sa cu fostul soț, Alexandru Ciucu. Deși multora le-a venit greu să creadă că acest lucru s-ar putea întâmpla, zvonurile au prins anvergură după ce au fost surprinși împreună. Cei doi erau cot lângă cot la prima zi de școală a fiicelor lor. Cu toate că fețele din pozele afișate în public nu transmiteau foarte multe despre gândurile pe care le aveau, fanii au tras repede concluzia că s-au împăcat.

Vezi și: Alina Sorescu, relație controversată cu un cunoscut prezentator TV. Despărțirea a creat multă confuzie: „Am încercat să fim un cuplu”

Prin urmare, Alina Sorescu a fost contactată de jurnaliști într-o încercare de a elucida misterul afișării lor împreună. De menționat este faptul că atât Alexandru Ciucu, cât și Alina Sorescu se dedică creșterii fiicelor lor, iar acest detaliu este evidențiat de implicarea de care au dat dovadă încă de dinaintea divorțului.

„Nu ne vom împăca niciodată. Nu e vorba de așa ceva. A fost normal să fim amândoi prezenti la festivitatea de deschidere a anului la școala fetițelor. În astfel de momente, indiferent de situație, sunt prezenți ambii părinți”, a spus Alina pentru Cancan.

Vezi și: Alina Sorescu, pregătită de o nouă relație. Ce ar face artista, în numele iubirii: „Așa cum am și făcut. Sunt foarte dedicată”

În plin proces

În același timp, cei doi se află în plin proces privind custodia micuțelor, iar cum istoria a arătat-o, astfel de procese sunt, de obicei, foarte lungi. Avocata cântăreței a precizat faptul că nu este un proces de custodie atipic, prin urmare, următoarea înfățișare va fi abia în luna ianuarie 2024. Potrivit informațiilor care circulă în presă, la momentul actual cei doi au programe de vizită. O săptămână fetele stăteau cu mama, iar următoarea cu tatăl și tot așa.

„Nu e un proces atipic. Nu vă pot oferi detalii, fiindcă există o confidențialitate avocat-client, dar nu e nimic ieșit din comun. Următoarea înfățișare pe fond e prevăzută pentru luna ianuarie a anului viitor. Urmăm pașii stabiliți de instanță”, a precizat Nicoleta Popescu pentru Playtech Știri.

Vezi și: Alina Sorescu, în lacrimi: „Încerc să fiu puternică”. Cum decurge divorțul de Alex Ciucu

Ce se întâmplă cu fetițele

Ulterior, instanța a considerată că nu este benefic programul menționat anterior pentru cele două fetițe, schimbând din nou măsurile luate. Oricum, potrivit Alinei Sorescu, domiciliul fetelor este la ea acasă.

"Vreau să vă anunț că instanța de judecată - Curtea de Apel București - a readus echilibrul emoțional al fetițelor. Curtea a suspendat programul de vizită din hotărârea judecătorească pronunțată în martie de Judecătoria Buftea, prin care o tânără judecătoare a decis pentru fetițe un program de vizită de o săptămână la tată și o săptămână la mamă, așa cum a cerut tatăl", a explicat Alina Sorescu într-o postare pe rețelele de socializare.

Vezi și: Alexandru Ciucu, primele declarații după ce Alina Sorescu a obținut, recent, o nouă victorie în instanță: „Nu mă mai însor niciodată”

Data: 17 sep 2023, 15:09
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: alexandru ciucu  alina sorescu  alina sorescu emisiune  alina sorescu podcast 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...