„Am doar un apartament lăsat de tata”. Adevărul despre averea Catincăi Roman: „Am avut perioade în care am fost foarte rău cu banii”
Data publicării:
Catinca Roman a vorbit despre situația sa financiară din prezent

Faptul că a trăit într-o familie extrem de respectată, cu niște părinți ce aveau niște funcții importante, dar și o situație materială la fel de bună, îi face pe oameni să creadă faptul că sora Oanei Roman, Catinca, se bucură și ea de o situație financiară la fel de strălucită în prezent. Cu toate acestea, vedeta a dat cărțile pe față și a dezvăluit, de fapt, care este averea sa.

„Ce avere am? N-am, am un apartament atât lăsat de tata. E greșit, din punctul ăsta de vedere nu am primit o educație realistă, am fost îndoctrinate cu ideea că trebuie să muncești foarte mult, să meriți, banii nu contează, e greșit. Banii contează, nu trebuie să fi dependent de ei, dar contează să ai un plan financiar. Chiar și când ai bani din familie, tot trebuie să faci un plan, pentru că banii se cheltuie. Ăsta e unul dintre lucrurile pe care le-aș schimba, e important să înveți copiii de mici importanța banului, valoarea lui și cumva, în ciuda faptului că toată lumea e cu părul creț pe temele astea, e firesc ce se întâmplă la noi.”, a declarat Catinca Roman, în cadrul emisiunii După faptă și răsplată, realizată de Cristina Șișcanu.

Citește și: Petre Roman nu a salutat-o pe Catinca, la priveghiul mamei sale: „Am trăit 34 de ani în aceeași casă, dar nu am vorbit cu el”

„Am avut perioade în care am fost foarte rău cu banii”

Astfel, chiar dacă a trăit în lux și a cunoscut de mică ce înseamnă cu adevărat să ai bani și să te învârți în grupuri sociale asemănătoare, Catinca Roman spune că mai târziu, în viața de adult, avea să trăiască pe propria piele și cum este să ai o situație financiară mai precară, lucru pentru care nu o pregătise nimeni.

„Peste tot au fost perioade de genul în care conta să arăți, ce arăți, nu ce ești. E frustrat mai ales pentru generațiile noastre. Deci avere nu am, norocul meu este că eu chiar structural nu pun atât de mare preț pe lux, deși au fost perioade în care am trăit în lux, am văzut ce înseamnă banul adevărat făcut din familie. Mie banii nu mi-au venit ușor niciodată, nu știu de ce, am avut perioade în care am fost foarte rău cu banii.”, a continuat ea.

VEZI și: Catinca, noi acuzații către Petre Roman: „Actuala sa soție este tot o victimă”. Cauzele divorțului de Mioara Roman

Catinca recunoaște că are un iubit

Când vine vorba de viața personală, chiar dacă este extrem de discretă, Catinca Roman spune că are pe cineva acum drept partener de viață, însă nu se mai gândește la posibilitatea întemeierii unei familii cu acte și cu tot ce presupune acest angajament și legământ. 

„Întotdeauna am avut un iubit, nu același. În ultimii 15 ani am ales să nu trăiesc în relații tradiționale, adică să stai în aceeași casă, să te afișezi public, în care există acte. Nu e nimic clandestin, pur și simplu am ales independența mea sau poate nu am găsit persoana potrivită pentru care să fac aceste compromisuri.”, mai spune aceasta.

Citește și: Oana Roman, criticată pentru că a renunțat la doliu. Vedeta reacționează dur: „Vedeți-vă de viață voastră”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel