Jador și Oana Ciocan, pregătiți sa devină părinți cât mai repede. Artistul a dat din casă: „Muncesc în sensul ăsta. Poate o să se întâmple și la mine”
Roxana Ciuhulescu pare că nu mai scapă de problemele de sănătate. Dacă până acum vedeta avea probleme doar la genunchi, probleme cu care s-a ales în urma participării la competiția Survivor, acum aceasta mărturisește faptul că și coloana a devenit destul de afectată. Recent, blondina a avut probleme serioase de sănătate, când a ajuns direct pe mâinile medicilor. Totul este datorat perioadei extrem de aglomerate în caer se află, susține ea, perioadă care a făcut-o să-și pună sănătatea pe locul doi.
„Am fost anchilozată de spate, l-am vizitat pe domnul doctor Codorean că nu mă mai puteam mișca. Asta e, la 1.92 metri, te dor toate. Am discopatie. Ne-am mutat și am avut o perioadă foarte încărcată. Dimineața la birou, după amiaza am fost ocupați cu casa. Am muncit pe rupte. Am cărat de toate”, a declarat pentru playtech.
Show-ul de supraviețuire de pe Pro TV a avut urmări destul de serioase asupra Roxanei Ciuhulescu, care s-a luptat foarte mult timp cu problemele la genunchi, ce puteau fi rezolvate doar prin intermediul operației chirurgicale. Diagnosticul pus de doctori atunci a fost unul destul de dur pentru vedetă, care nu a fost însă pregătită să ajungă pe masa de operație, din cauza recuperării destul de lungi care vine ulterior.
"Genunchiul este în recuperări. M-am apucat de sport, atât cât pot să fac și prin susținere,încerc să evit cât mai mult o eventuală operație. Am rupturi de ligamente și meniscuri. Asta este o problemă des întâlnită la foști sportivi de performanță, mai ales pentru cei care au trecut deja prin intervenții chirurgicale. Nu mă sperie treaba asta. Ce nu te doboară, te face mai puternic.", a declarat Roxana Ciuhulescu, pentru Spectacola.
Chiar dacă s-a ales cu probleme destul de grave din junglă, Roxana Ciuhulescu este foarte fericită că a avut șansa să trăiască această experiență, din care a avut de învățat atât de multe lucruri.
"Survivor a fost o experiență grozavă din care am învățat multe lucruri. Mă bucur că am acceptat să merg acolo, altfel, probabil, m-aș fi întrebat toată viața cum ar fi fost dacă....Survivor este o lecție cu adevărat despre supraviețuire. Toată lumea crede că în spatele filmărilor este o regie. Greșit, nu, este 100% real! Dacă nu ești pregătit din toate punctele de vedere, n-ai cum să reziști. Doar cei mai buni rămân până la final. Însă, este o experiență care merită trăită, din punctul meu de vedere.", a mai spus ea.
Din cauza faptului că a fost extrem de ocupată cu mutarea în noua casă și cu proiectele din viața profesională, Roxana Ciuhulescu și familia sa nu au avut parte de o vacanță anul acesta. Vedeta s-a mulțumit însă cu câteva zile petrecute într-o stațiune montană din România.
„Nu am fost nicăieri. Am profitat doar de aceste zile libere, ca să mergem la munte. Nu suntem pe Valea Prahovei, ci la munții Iezer Păpușa. Aceasta este vacanța noastră”, a mai mărturisit Roxana Ciuhulescu pentru prima sursă citată.
Citește și: Constantin Enceanu a făcut un profit uriaș din afacerea sa: ”Cazarea pentru o noapte este...”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: probleme de sanatate roxana ciuhulescu vedete
Doctor Mihail a explicat de ce...