”Am pregătit răzbunarea supremă”. Ce are de gând Dani Oțil să le facă colegilor săi
Data publicării:
Dani Oțil a povestit o nouă întâmplare din viața de tată.

Dani Oțil a reușit să stârnească din nou amuzamentul tuturor, în cadrul emisiunii pe care o prezintă de pe Antena 1. În curând, Neatza cu Răzvan și Dani se va difuza de la malul mării, iar dacă soțul Gabrielei Prisăcariu nu și-a luat până acum copilul în vacanțe, prezentatorul s-a gândit că acum este momentul. Mai mult, acesta a povestit cum l-a învățat deja pe Luca Tiago diferite trucuri prin intermediul cărora să se poată răzbuna pe colegii săi, dar în special pe Răzvan Simion. 

„Îmi cer scuze de pe acum celorlalți turiști care vor fi cazați alături de noi, am pregătit răzbunarea supremă, se numește bebelușul. L-am învățat tot felul de trucuri săptămâna asta, să-și bage mâna în mâncarea altora, tot. Eu toată viața mea, până la 40 de ani, am călătorit, mă rog, de la 26 de când am avut și buget. Toată viața mea scurtă am călătorit fără copil și am ani de zile de răzbunat, adică le știu pe toate (...) Îi dau drumul, direct sub masa lui Răzvan vreau să-l trimit. (...) Cred că e rudă cu un elefant ceva, când merge în patru labe bate în podea să se audă că vine ”, a mărturisit Dani Oțil, la Neatza cu Răzvan și Dani, potrivit spynews.

Alex Velea, umilit în direct de Dani Oțil. Ce a spus prezentatorul Tv despre artist: ”E clar că...”

Dani Oțil, la un pas de divorț

În altă ediție a emisiunii pe care o prezintă, Dani Oțil a dezvăluit faptul că era pe punctul de a divorța de Gabriela Prisăcariu, soția sa. În stilul său caracteristic, prezentatorul matinalul a expus întreaga poveste fără perdea, spunând faptul că totul a pornit de la o glumă, dar a degenerat într-o conversație extrem de serioasă. Dani Oțil îi sfătuiește pe această cale pe cei care se vo afla în postura lui, să nu procedeze la fel. 

”Am fost la un pas de divorț aseară, gândire de femeie. M-am pus cu soția în pat, că așa e duminica și ne-am uitat la serial. Serialul pleacă de la o poveste care a circulat pe internet: Cum ar fi dacă un avion ar decola astăzi și ar ateriza peste 5 ani din cauza unei energii. Bineînțeles, după cinci ani de zile unii erau căsătoriți cu alții, cât să stai?

Atât mi-a trebuit să deschid subiectul. Am întrebat-o și eu pe soție dacă s-ar căsători cu altul dacă aș dispărea și dacă da, peste cât timp. Și ea a zis: ''Firește nu, Dani, toată viața aș rămâne agățată'', iar când m-a întrebat ea, eu i-am spus adevărul (...). Nu mai răspundeți la întrebări capcană în pat cu soția.'', a declarat Dani Oțil la Neatza cu Răzvan și Dani.

Dani Oțil, ajuns în culmea disperării: ”M-au părăsit. Nu glumesc”. Prezentatorul TV s-a plâns în direct

Dani Oțil vrea să-și facă amantă

În altă ediție recentă, colegul de platou al lui Răzvan Simion și-a exprimat dorința de a-și găsi o amantă, pentru că vrea sp țină pasul cu moda actuală. Mai mult, acesta spunea atunci că a discutat deja și cu soția sa, care s-a arătat a fi de acord, dar cu o singură condiție.

"Gata, vreau să îmi fac si eu amantă, sa vad cum e. Oricum e la modă. Am dezlegare de la soție. A zis că dacă are peste 65 de ani și o moștenire considerabilă am drum liber.(...)", a spus Dani Oțil în emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani.

Dani Oțil, supărat pe soția sa: ”Nu era cazul, aveam alte cheltuieli”. Pe ce aruncă Gabriela Prisăcariu banii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copil  Dani Oțil  familie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel