"Am scăzut 2022 - 1977 și atât mi-a dat. Nu eram sigură". Nadine, la 45 de ani: Trag de mine. Poate din cauza vremii, poate a ruşilor
Data publicării:
Nadine a împlinit, astăzi, 45 de ani, o vârstă despre care spune că "nu era foarte sigură". Cum se simte vedeta.

"Astăzi, împlinesc 45 de ani. Nici mult, nici puţin, depinde de unde te uiţi. Am scăzut pe calculator 2022-1977 şi atât mi a dat. Cumva, nu eram foarte sigură. Trecerea timpului îmi lasă un sentiment bizar, nici de bine, nici de rău, doar bizar. La 45 de ani, nu mă mai simt zglobie. I-am văzut pe alţii chiar mai mari decât mine foarte zglobii şi plini de viaţă. Îi bănui că se prefăceau. Eu sunt obosită şi uşor blazată. Trag de mine. Poate din cauza vremii, poate a ruşilor, poate că ajung să trăiesc anii care nu te mai lasă să te prefaci că nu vezi şi că nu înţelegi.

Pe cuvânt că mulţi ani am fost zglobie pentru că nu pricepeam mare lucru din ce se întâmpla în jurul meu. Şi nici nu îmi păsa. Dar acum… Acum “văd”, “aud”, îmi pasă, şi înţeleg mai mult decât mi-aş dori. Am priceput multe, de la aniversarea trecută, însă la fel de multe au intrat în ceaţă. Bizarul şi de aici vine. Mă rog, de-ale vieţii şi de-ale omului. La mulţi ani, să ne trăim, şi să ne bucurăm unii de ceilalţi”, a scris Nadine Voindrouh pe Facebook.

De ce s-a mutat în Franța

 

“M-am mutat din țară pentru un an, într-un sat, undeva în mijlocul Franței. Eu, soțul și copilul, fiecare cu câte o valiză și nimic mai mult. Locuiesc la o margine de pădurice, la 10 minute de mers cu mașina de primul oraș. Pe proprietatea unde locuiesc se mai află un cal alb și doi măgăruși. De când mă trezesc și până mă culc cântă tot soiul de păsărele în rest, liniște.

Motivele pentru care ne-am mutat sunt multiple, însă cel pe care îl voi menționa astăzi, și sub umbrela căruia intră toate celelalte, este spaima mea de a trăi o viață liniară. Cumva am reușit să transmit asta și familiei mele. Frumusețea vieții pe această lume nu mă lasă să trăiesc fără să o explorez pe cât mai multe planuri. Refuz să nu aflu ce pot afla sau să nu văd ceea ce pot vedea. Nu mă interesează bârfe, nu mă interesează cine cu cine și de ce, detest aceste informații, mă reduc ca om, în schimb vreau să știu despre umanitatea noastră, despre culturile pe care le au dezvoltat oamenii de-a lungul timpului. Vreau să ating ziduri, vreau să percep nuanțe, pe scurt, vreau să explorez lumea", spunea Nadine, cu ceva timp în urmă, 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Florentina Constantin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: nadine voindrouh  Vârstă  vedete  zi de nastere 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel