Amalia Bellantoni, reality show despre familia ei: „Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge la coada vacii!”
Data publicării:
Sâmbătă, 8 ianuarie, de la ora 16:00, Antena Stars lanseazã cea mai nouã producţie a staţiei, La Famiglia, cu Amalia Bellantoni, un reality show bazat pe dinamica unei familii mixte, compuse dintr-o româncă plină de energie, un sicilian temperamental şi cei doi copii ai lor.

Cel mai nou proiect al staţiei îşi propune să urmărească peripeţiile lor, atât în viaţa de familie, cât şi în mediul de business. 

 

“Acest reality show vine într-o perioadă cum nu se putea mai potrivită pentru familia nostră! După o perioadă îndelungată cu activităţi restrânse, din cauza pandemiei, o luăm de la capăt şi ne întoarcem la origini şi nu oricum, ci în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, la La Famiglia, cu Amalia Bellantoni, în fiecare sâmbătă, de la 16:00, la Antena Stars, telespectatorii ne vor putea urmări în activităţi dintre cele mai diverse – creşterea animalelor, plantarea legumelor pentru business şi nu numai, diverse activităţi din zona producţiei de mozzarella – inclusiv mulsul animalelor pe care acum ceva timp nici măcar nu m-aş fi gândit că le-aş fi putut vedea în vecinătate, darămite să stau în preajma lor. 

Crescută la oraş, cu studii superioare şi călătorind în jurul lumii ca stewardesă o perioadă destul de îndelungată, nu m-am gândit vreodată că voi ajunge la coada vacii!”, a declarat amuzată Amalia Bellantoni, completând: “Soţul meu, Domenico Bellantoni, nominalizat de către Guvernul Siciliei ca bucătar ambasador al Siciliei în lume, nici el nu s-ar fi gândit vreodată că va ajunge să dea de mâncare şi să cureţe la porci, să caute ouă prin cuibare sau să scoată măgarii la plimbare! Întreaga aventură va putea fi urmărită la Antena Stars, aşa că vă invităm alături de noi!”. 
Fie că sunt acasă, la restaurantul familiei, la fabrica de mozzarella, la ferma de animale sau chiar în Sicilia, la podgoriile familiei, viaţa lor este una cu totul şi cu totul efervescentă, astfel că telespectatorii vor avea ocazia să trăiască alături de protagoniştii reality show-ului momente neprevăzute, de-a dreptul ilare sau, dimpotrivă, tensionate. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: amalia bellanton  domenico bellantoni  la famiglia 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel