Carmen Brumă, dezvăluiri despre relația cu Mircea Badea. Secretul unei relații de peste două decenii
Ameri Nasrin a ajuns pe patul de spital. După o perioadă destul de încărcată, vedeta de la Antena Stars a trecut pragul unui clinici medicale pentru câteva controale de rutină și câteva cu perfuzii.
”M-am simțit destul de obosită în ultima perioadă, foarte obosită, recunosc că nu am un program foarte ok, în ceea ce privește somnul, dar nu neapărat din cauza aceasta, mă rog, și stresul poate, evident, își spune cuvântul. Am aflat că am anumite carențe, și când vine vorba de vitamine, nu doar de odihnă. Ba mai mult și dezhidratarea a fost un factor foarte important. În momentul în care doreau să îmi pună branula, m-au întrebat dacă sunt alergică, și nu înțeleg de ce, deoarce când am mai fost la doctor, și eram pusă în perfuzii nu m-a întrebat nicioodată acest lucru, dar în urma analizelor am aflat că sunt dezhidratată, foarte dezhidratată. Culmea este că eu consum foarte multă apă plată. Important este că problema s-a rezolvat. Mi-au spus că după aceste perfuzii o să mai am câteva stări de somnolență, de oboseală, dar urmând ca apoi pe rând rezultatele să se mențină până la o lună de zile. Sunt nevoită să fac o dată pe săptămână acest tratament”, a spus vedeta pe contul ei de instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Ameri Nasrin prezentatoare tv spital spital Antena Stars